Confidenţialitate


Crucea de pe Caraiman va fi restaurată


Crucea de pe Caraiman va fi restaurată

Ministrul Culturii, Ionuț Vulpescu, a semnat avizul pentru restaurarea și conservarea unui spațiu expozițional pentru Crucea de pe Vârful Caraiman.

Potrivit avizului dat de ministrul Culturii, Ionuț Vulpescu,se prevăd lucrări de restaurare și refacere a finisajelor teraselor, a finisajelor exterioare și interioare, a confecțiilor metalice, a tâmplăriilor la partea de soclu, precum și amenajarea unui spațiu expozițional în interiorul soclului.

De asemenea, vor fi revizuite instalațiile și se va înlocui sistemul de iluminat al crucii, iar un sistem performant va asigura protecția împotriva descărcărilor electrice din atmosferă.

În luna iulie a anului trecut, Guvernul a aprobat înscrierea ”Crucii comemorative a eroilor români din Primul Război mondial” de pe Masivul Caraiman în inventarul bunurilor din domeniul public al statului, pentru darea acestuia în administrarea Ministerului Apărării Naţionale.

„În vara acestui an, 2017, marcăm Centenarul bătăliilor de la Mărășești, Mărăști, Oituz, care, pentru Armata Română, au constituit un punct de cotitură, și o îmbărbătare pentru națiunea română, în Primului Război Mondial. Nu facem suficient pentru a păstra vie amintirea eroilor care au luptat în Primul Război Mondial, făcând posibilă Marea Unire. Printre monumentele, puține, care le cinstesc jertfa, este Crucea de pe Vârful Caraiman. Decizia semnării acestui aviz favorabil care se adaugă altora de acest gen, care vor fi luate în viitorul apropriat, în pregătirea aniversării centenarului Unirii de la 1 Decembrie 1918”, a declarat ministrul Ionuț Vulpescu.


Ultimele stiri
Turcia – România 1-0 | Tricolorii ratează calificarea la Campionatul Mondial

Guvernul anunță primele rezultate ale procesului de debirocratizare. Cele mai multe sesizări ale cetățenilor vizează actele de identitate…

Președintele Nicușor Dan va promulga legea bugetului pe anul în curs după ce va primi motivarea Curții Constituționale…

Turcia – România, baraj pentru Campionatul Mondial 2026. Ferdi Kadioglu a deschis scorul pentru gazde

Europarlamentarul Claudiu Târziu, despre viitorul lui Simion la conducerea AUR: Depinde cât va permite sistemul. Nu mai dă…

Economistul Adrian Negrescu, despre ordonanța de urgență privind carburanții: „Nu va genera ieftiniri la pompă, să nu ne…

Criză energetică în Republica Moldova: De mâine, nu va mai putea fi asigurat consumul de curent între orele…

Delfinii din Marea Neagră, afectați de poluarea chimică și acustică cauzată de atacurile Rusiei împotriva Ucrainei | AUDIO

Emoții tot mai puternice la Istanbul. Sute de tricolori au petrecut în centrul orașului, zona Taksim, așteptând meciul…

Piața Victoriei. Se topește AUR? Ce viitor mai are George Simion? Răspunde eurodeputatul Claudiu Târziu