Corneliu Coposu s-a născut în mai 1914, în satul Bobota, din județul Sălaj. Provenea dintr-o familie de preoți greco-catolici și tatăl său de exemplu, a fost trimis de Armata Austro-Ungară pe frontul din Galiția în timpul Primului Război Mondial. După încheierea acestuia, a participat la Marea Adunare de la Alba Iulia, de la 1 Decembrie 1918.
De asemenea, la familia Coposu veneau în vizită în mod frecvent membri importanți ai Partidului Național Țărănist. Prin urmare, drumul ales de Corneliu Coposu nu a fost tocmai surpinzător. Printre cei pe care i-a cunoscut de mic s-a numărat și Iuliu Maniu, președintele partidului și prim ministru al României în perioada interbelică. De fapt, într-o vreme, Coposu i-a fost chiar șef de cabinet.
Ca mulți copii de preoți, Corneliu Coposu a fost ]nscris la o școală confesională și apoi, a urmat cursurile liceului din Blaj. S-a înscris apoi la Facultatea de Drept din Cluj, unde și-a dat și doctoratul. Tot pe atunci, a început să practice halterele și într-o vreme, Corneliu Coposu avea mai mult de 110 kilograme. Ulterior, avea să recunoască faptul că dacă nu ar fi făcut sport de performanță, nu ar fi supraviețuit în închisorile comuniste. După eliberare, Corneliu Coposu abia dacă mai avea 50 de kilograme, și asta la o înălțime de 1,87 metri.
În 1933, a înființat filiala din Cluj a Partidului Național Țărănist și peste câțiva ani, a fost ales și Președinte al Tineretului Țărănist. A fost unul dintre cei mai apropiați oameni ai lui Iuliu Maniu, care de altfel, își punea mari speranțe în tânărul Coposu. În 1947, mai toți liderii partidului au fost arestăți pe aerodromul din Tămădau. După ce Uniunea Sovietică a instaurat cu forța cu un regim marionetă în România, toate partidele în afară de cel Comunist au fost interzise. Așa se explică de ce Iuliu Maniu, Ion Mihalace sau Corneliu Coposu au încercat să fugă din țară.
Ar fi urmat să facă acest lucru cu un avion care decola de la Tămădau, dar au căzut într-o cursă pusă la cale de comuniști. Prin urmare, Coposu și ceilalți au fost aruncați după gratii pentru „înaltă trădare”. Cu totul, Corneliu Coposu a stat 17 ani în închisorile comuniste și alți 2 ani cu domiciliu forțat într-o comună din Brăila. Și soția sa a fost închisă și la scurt timp după ce Corneliu a fost eliberat, Arlette Coposu a fost răpusă de cancer.
Pănă în 1989, a fost atent urmărit de Securitate și cele 38 de volume despre viața de zi cu zi a lui Corneliu Coposu curprind 17.000 de file. Imediat după Revoluție, a reînființat Partidul Național Țărănesc, al cărui președinte a și fost.
A pus și bazele Convenției Democrate Române (CDR), care avea să câștige alegerile din 1996. E drept, Corneliu Coposu nu a apucat să vadă acest lucru pentru că închisorile și tutunul i-au măcinat plămânii puțin câte puțin. Pasajul următor face parte din testamentul pe care l-a scris pe patul de spital, cu puțin înaintea operației suferite în vara lui 1994:
“Cred că mi-am făcut datoria față de țară, față de conștiința mea. Nu cred că am să-mi reproșez vinovăți majore. Am căutat să-mi respect principiile, angajamentul ideologic și toate acțiunile născute din dragoste de Patrie și de neamul românesc. Dacă ar fi să o iau de la capăt, aș proceda la fel, chiar ținând seama de perspectiva anilor de pușcărie, de suferințele îndurate.”
Corneliu Coposu se stingea un an mai târziu, în noiembrie 1995. Și-a dorit o înmormântare discretă, dar la funeraliile sale au venit zeci de mii de oameni.
