Confidenţialitate


Consilierul prezidențial Elena-Simina Tănăsescu a demisionat


Consilierul prezidențial Elena-Simina Tănăsescu a demisionat

Consilierul președintelui Klaus Iohannis în probleme juridice, Elena-Simina Tănăsescu, a demisionat din funcție, a anunțat Administrația Prezidențială.

Demisia vine după ce în presă,  au apărut speculații cu privire la eventuale presiuni exercitate de aceasta asupra judecătorului Curții Constituționale Petre Lăzăroiu.

Cei doi s-au întânit recent, la Facultatea de Drept, iar judecătorul a declarat că sfătuitorul președintelui i-ar fi  spus că se pune în discuţie revocarea sa, după ce un ONG i-a cerut acest lucru şefului statului.

Ulterior, Administraţia Prezidenţială a anunţat că Simina Tănăsescu se află în concediu de odihnă, iar discuţia nu a fost mandatată de președinte.

“Având însă în vedere că este inadmisibil ca la nivelul opiniei publice să planeze orice suspiciune că ar fi fost posibilă o încercare de imixtiune în activitatea Curții Constituționale, pentru a nu prejudicia instituția Președintelui României, doamna Elena-Simina Tănăsescu a înaintat astăzi, 20 iunie a.c., Președintelui Klaus Iohannis demisia din funcția de consilier prezidențial”, a precizat Palatul Cotroceni.

Foto: Presidency.ro


Ultimele stiri
Alexandru Stoica, despre comasarea voluntară a comunelor: „Este posibil să o avem și în decembrie, dar, mai mult…

DIICOT: Nu există probe că motorina tranzacționată de gruparea din Constanța provenea din Rusia

Programul Rabla 2027 ar putea favoriza mașinile produse în Europa. Ministrul Economiei cere prioritate pentru producția românească |…

Guvernul propune o strategie pentru prevenirea violenței și extremismului în școli. 50.000 de părinți ar urma să fie…

Piața Victoriei. Alexandru Stoica, ministrul Dezvoltării, discută despre comasarea primăriilor și reforma administrației locale

Arad: Studenții Universității „Aurel Vlaicu” vor face cursuri online până la începutul lui 2027, pentru reducerea cheltuielilor instituției.…

SUA: Atac armat în Washington, lângă Casa Albă: Un om a murit, iar patru au fost răniți

Încep lucrările la Pasajul Prieteniei, în sudul Capitalei. Traficul va fi restricționat în două etape, iar pasajul ar…

Vladimir Putin, după întâlnirea cu emisarii lui Trump: Rusia vrea pace în Ucraina, dar nu acceptă prezența trupelor…

Jensen Huang demisionează de la conducerea Nvidia după scandalul privind relațiile extraconjugale



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează