Confidenţialitate


Comisia Europeană: România este ţara cu cele mai mari inegalităţi între bogaţi şi săraci din UE


Comisia Europeană: România este ţara cu cele mai mari inegalităţi între bogaţi şi săraci din UE

Nivelul de sărăcie al românilor este în scădere, dar inegalitatea veniturilor rămâne cea mai mare din Uniunea Europeană, în condiţiile în care cei mai bogaţi 20% dintre români câştigă de opt ori mai mult decât cei mai săraci 20%, cel mai mare raport din UE, potrivit raportului de ţară publicat astăzi de Comisia Europeană .

Categoriile sociale cele mai afectate de sărăcie sunt tinerii, familiile cu copii, persoanele cu dizabilităţi, persoanele de etnie romă şi populaţia rurală.

Totuşi, CE subliniază că au fost făcute progrese importante în ceea ce priveşte reducerea riscului de sărăcie în ultimii ani.

”A fost făcut un progres substanţial în reducerea populaţiei aflate în risc de săracie sau de excluziune socială în atingerea ţintei de 580.000 de persoane. În termeni absoluţi, 1,68 milioane persoane au ieşit din zona de risc între 2008 şi 2015”, se arată în raport.

Inegalitatea la nivelul veniturilor a crescut începând cu 2012, având o puternică accelerare în 2015.

Potrivit unui grafic publicat în raport, România are cea mai mare inegalitate a veniturilor din UE, fiind urmată de Lituania, Bulgaria şi Spania.

Nivelul ridicat de inegalitate este cauzat şi de efectele redistributive în scădere ale sistemului de taxe şi este accentuat de diferenţele mari existente între mediul rural şi cel urban.

În comparaţie cu zonele urbane, de două ori mai mulţi oameni din zonele rurale trăiesc în comunităţi izolate şi se confruntă cu probleme legate de locuinţă şi de găsirea unui loc de muncă.

Procentul oamenilor care trăiesc în case de o calitate foarte slabă şi îşi cheltuiesc peste 40% din venituri pe întreţinerea casei este unul dintre cele mai mari din UE.

Reprezentanţii CE avertizează că impactul sistemului de taxare asupra reducerii inegalităţii veniturilor este relativ scăzut.

În acelaşi timp, CE avertizează că există un mare potenţial nefolosit al forţei de muncă, în condiţiile în care inactivitatea în România rămâne una dintre cele mai mari din UE.


Ultimele stiri
Alexandru Stoica, despre comasarea voluntară a comunelor: „Este posibil să o avem și în decembrie, dar, mai mult…

DIICOT: Nu există probe că motorina tranzacționată de gruparea din Constanța provenea din Rusia

Programul Rabla 2027 ar putea favoriza mașinile produse în Europa. Ministrul Economiei cere prioritate pentru producția românească |…

Guvernul propune o strategie pentru prevenirea violenței și extremismului în școli. 50.000 de părinți ar urma să fie…

Piața Victoriei. Alexandru Stoica, ministrul Dezvoltării, discută despre comasarea primăriilor și reforma administrației locale

Arad: Studenții Universității „Aurel Vlaicu” vor face cursuri online până la începutul lui 2027, pentru reducerea cheltuielilor instituției.…

SUA: Atac armat în Washington, lângă Casa Albă: Un om a murit, iar patru au fost răniți

Încep lucrările la Pasajul Prieteniei, în sudul Capitalei. Traficul va fi restricționat în două etape, iar pasajul ar…

Vladimir Putin, după întâlnirea cu emisarii lui Trump: Rusia vrea pace în Ucraina, dar nu acceptă prezența trupelor…

Jensen Huang demisionează de la conducerea Nvidia după scandalul privind relațiile extraconjugale



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează