Confidenţialitate


Comisia Europeană a activat Mecanismul de Protecție Civilă pentru repatrierea europenilor din China


Comisia Europeană a activat Mecanismul de Protecție Civilă pentru repatrierea europenilor din China

Comisia Europeană anunță că a activat Mecanismul de Protecție Civilă după ce a primit o solicitare de asistență din partea Franței privind repatrierea cetățenilor europeni aflați în Wuhan, China.

Decizia Comisiei vine pe fondul epidemiei provocate de noul tip de coronavirus din China, în urma căreia au murit deja 106 persoane.

„Uniunea Europeană nu își uită cetățenii, oriunde s-ar afla aceștia. Două aeronave vor fi mobilizate prin intermediul Mecanismului UE pentru Protecție Civilă pentru repatrierea cetățenilor europeni din zona Wuhan. Centrul european de coordonare pentru intervențiile de urgență lucrează fără oprire și colaborează cu statele membre și cu Ambasada Chinei la Bruxelles. De asemenea, putem oferi ajutor suplimentar dacă va fi nevoie”, a declarat Janez Lenarcic, comisarul european pentru gestionarea situațiilor de urgență.

Comisia Europeană a anunțat că va finanța transportul cetățenilor europeni aflați în China. Prima aeronavă care va prelua cetățeni europeni va decola din Franța mâine. Cetățenii europeni aflați în regiune și care doresc să fie repatriați pot face o solicitare în acest sens, indiferent de statul membru din care provin.

Potrivit informațiilor, aproximativ 250 de cetățeni francezi vor fi transportați cu prima aeronavă, iar alți 100 de cetățeni din alte state membre vor fi repatriați cu o a doua aeronavă.

Comisia mai anunță că doar persoanele care nu prezintă simptome de infecție vor putea fi repatriate. Autoritățile de la Bruxelles colaborează cu guvernele statelor membre în vederea coordonării sosirilor.


Ultimele stiri
Alexandru Stoica, despre comasarea voluntară a comunelor: „Este posibil să o avem și în decembrie, dar, mai mult…

DIICOT: Nu există probe că motorina tranzacționată de gruparea din Constanța provenea din Rusia

Programul Rabla 2027 ar putea favoriza mașinile produse în Europa. Ministrul Economiei cere prioritate pentru producția românească |…

Guvernul propune o strategie pentru prevenirea violenței și extremismului în școli. 50.000 de părinți ar urma să fie…

Piața Victoriei. Alexandru Stoica, ministrul Dezvoltării, discută despre comasarea primăriilor și reforma administrației locale

Arad: Studenții Universității „Aurel Vlaicu” vor face cursuri online până la începutul lui 2027, pentru reducerea cheltuielilor instituției.…

SUA: Atac armat în Washington, lângă Casa Albă: Un om a murit, iar patru au fost răniți

Încep lucrările la Pasajul Prieteniei, în sudul Capitalei. Traficul va fi restricționat în două etape, iar pasajul ar…

Vladimir Putin, după întâlnirea cu emisarii lui Trump: Rusia vrea pace în Ucraina, dar nu acceptă prezența trupelor…

Jensen Huang demisionează de la conducerea Nvidia după scandalul privind relațiile extraconjugale



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează