Confidenţialitate


Cod galben de ploi abundente, ninsori şi vânt puternic în Bucureşti şi 32 de judeţe


Cod galben de ploi abundente, ninsori şi vânt puternic în Bucureşti şi 32 de judeţe

Un cod galben de ploi abundente, ninsori şi vânt puternic în Bucureşti şi 32 de judeţe a intrat în vigoare din această dimineaţă, de la ora 8.00.

Vremea se va răci accentuat în toată ţara, devenind deosebit de rece pentru această perioadă, astfel că se vor înregistra temperaturi cu peste 10-15 grade mai coborâte decât valorile normale pentru această perioadă.

din această dimineață este în vigoare şi o avertizare cod galben de inundaţii emisă de către hidrologi, vizând rţurile din 24 de judeţe.

vor fi precipitaţii pe arii extinse în jumătatea de sud-est a teritoriului. În Moldova, precum şi în zona Carpaţilor Orientali vor predomina ninsorile şi se va depune strat consistent de zăpadă. În Muntenia şi în cea mai mare parte a Transilvaniei, la început va ploua, apoi vor fi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare.

Vor fi condiţii de polei. În Oltenia şi în Dobrogea vor fi mai ales ploi, iar cantităţile de apă vor depăşi local 20-25 l/mp şi izolat 40 l/mp.

Vântul va avea intensificări în majoritatea zonelor, mai susţinute în est şi în sud-est, cu viteze de 55-65 de kilometri la oră, precum şi la munte, unde rafalele vor depăşi 70 de kilometri la oră, temporar viscolind ninsoarea.

De altfel, în nordul Moldovei ninge puternic de sâmbătă seară.

Meteorologii spun de duminică că vremea se va răci accentuat, devenind deosebit de rece pentru această perioadă, astfel că se vor înregistra temperaturi cu peste 10 – 15 grade mai coborâte decât valorile normale pentru această perioadă.

Astfel, vremea se va răci brusc în special în estul şi în sud-estul ţării, astfel că temperaturile maxime vor fi cuprinse între -4 grade Celsius în nordul Moldovei şi cel mult 10-12 grade în vestul Olteniei şi în sudul Dobrogei. Şi în Capitală temperaturile vor scădea brusc, iar maxima va ajunge la cel mult 5-6 grade.

Va ploua slab pe tot parcursul zilei, iar pe timpul nopţii temperaturile nu vor urca peste 1 grad.

Vremea se va menţine rece toată săptămână, spun meteorologii, iar temperaturile de pe timpul nopţii vor fi negative.

Avertizare cod galben de inundaţii

Până la ora 20.00, va fi în vigoare şi o avertizare cod galben de inundaţii emisă de hidrologi pentru râurile din 24 de judeţe.

Avertizarea vizează râurile din bazinele hidrografice Mureş – bazin superior amonte confluenţă Arieş (judeţele Harghita, Mureş, Bistriţa-Năsăud), Târnava Mare, Târnava Mică (judeţele Harghita, Mureş, Sibiu şi Alba), Bega – bazin superior (judeţul Timiş), Timiş – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior, Bârzava, Moraviţa (judeţele Caraş Severin şi Timiş), Caraş (judeţul Caraş Severin), Desnӑţui (judeţele Mehedinţi şi Dolj), Jiu – bazin superior şi mijlociu (judeţele Hunedoara, Gorj, Mehedinţi şi Dolj), Olt – afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Harghita, Covasna, Braşov, Sibiu, Vâlcea, Gorj, Argeş, Dolj şi Olt), Vedea – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Argeş, Olt şi Teleorman), Argeş – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu (judeţele Argeş şi Dâmboviţa), Ialomiţa – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Dâmboviţa, Prahova şi Ialomiţa), Buzău – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu (judeţele Braşov, Covasna şi Buzău).


Ultimele stiri
Arad: Studenții Universității „Aurel Vlaicu” vor face cursuri online până la începutul lui 2027, pentru reducerea cheltuielilor instituției.…

Atac armat în apropierea Casei Albe, la Washington: Cinci persoane au fost împușcate. Un suspect s-ar fi baricadat…

Încep lucrările la Pasajul Prieteniei, în sudul Capitalei. Traficul va fi restricționat în două etape, iar pasajul ar…

Vladimir Putin, după întâlnirea cu emisarii lui Trump: Rusia vrea pace în Ucraina, dar nu acceptă prezența trupelor…

Jensen Huang demisionează de la conducerea Nvidia după scandalul privind relațiile extraconjugale

Alzheimer este diagnosticul unui om, dar schimbă viața unei familii. Ce trebuie să știe aparținătorii (P)

Constanța: Ce spune conducerea Oil Terminal în urma perchezițiilor DIICOT la sediul din port. Fostul director comercial și…

SUA: Opt oameni au murit după prăbușirea unei clădiri în Brooklyn, New York. Cel puțin 16 persoane au…

Noua clinică de terapie intensivă pentru nou-născuți de la Marie Curie, inaugurată după un an de întârziere. Mai…

Inflația a urcat la 6,9% în octombrie. Cele mai mari scumpiri, înregistrate la chirii și combustibili | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează