Confidenţialitate


Cluj: Nunți la înălțime


Cluj: Nunți la înălțime

Nuntă în cer la Cluj-Napoca! Opt cupluri au avut parte sambata de o ceremonie specială a cununiei civile. Aceștia au urcat pe o platformă care s-a înălțat la 52 de metri înălțime cu ajutorul unei macarale montate în Parcul Central.

Momente emoționante pentru tinerii care și-au unit sambata destinele în fața ofițerului stării civile, și anume primarul Emil Boc. Mirii, alături de familie și prieteni au avut ocazia, ca în cadrul unui eveniment al Capitalei Europene a Tineretului 2015, să aibă o ceremonie a căsătoriei ieșită din comun. Mai exact aceștia s-au urcat pe o platformă care s-a ridicat apoi la 52 de metri înălțime deasupra orașului și aici într-o atmosferă specială și romantică și-au exprimat consimțământul pentru căsătorie. Participanții au recunoscut că au avut emoții chiar dacă au participat și la o repetiție și au spus că momentele trăite la înălțime au fost cu totul impresionante.

Organizatorii spun că este prima dată în lume când se oficiază căsătorii la o asemenea înălțime. Paltfoma va găzdui sambata și o petrecere caritabilă la înălțime, participanții fiind selectați pe baza donațiilor făcute, iar duminica doritorii pot să ia contra cost micul dejun, prânzul și cina, tot la înălțime, deasupra orașului.

Sursa foto: Dan Bodea, Transilvania Reporter


Ultimele stiri
Alexandru Stoica, despre comasarea voluntară a comunelor: „Este posibil să o avem și în decembrie, dar, mai mult…

DIICOT: Nu există probe că motorina tranzacționată de gruparea din Constanța provenea din Rusia

Programul Rabla 2027 ar putea favoriza mașinile produse în Europa. Ministrul Economiei cere prioritate pentru producția românească |…

Guvernul propune o strategie pentru prevenirea violenței și extremismului în școli. 50.000 de părinți ar urma să fie…

Piața Victoriei. Alexandru Stoica, ministrul Dezvoltării, discută despre comasarea primăriilor și reforma administrației locale

Arad: Studenții Universității „Aurel Vlaicu” vor face cursuri online până la începutul lui 2027, pentru reducerea cheltuielilor instituției.…

SUA: Atac armat în Washington, lângă Casa Albă: Un om a murit, iar patru au fost răniți

Încep lucrările la Pasajul Prieteniei, în sudul Capitalei. Traficul va fi restricționat în două etape, iar pasajul ar…

Vladimir Putin, după întâlnirea cu emisarii lui Trump: Rusia vrea pace în Ucraina, dar nu acceptă prezența trupelor…

Jensen Huang demisionează de la conducerea Nvidia după scandalul privind relațiile extraconjugale



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează