Confidenţialitate


Cluj-Napoca: Toate tramvaiele vechi au fost scoase din circulație


Cluj-Napoca: Toate tramvaiele vechi au fost scoase din circulație

Conducerea Companiei de Transport Public din Cluj-Napoca a decis să scoată să scoată din circulație tramvaiele vechi care circulau în oraș de peste 20 de ani, după ce s-a finalizat cu succes achiziționarea de garnituri moderne de transport.

22 de tramvaie noi au ajuns la Cluj de la fabrica din Arad, din care 20 au și fost deja introduse în transportul public de călători.

În această toamnă, mai urmează să sosească la Cluj ultimele 2 tramvaie comandate la Astra Vagoane Arad, astfel că parcul de tramvaie noi al Clujului va ajunge la 28.

Contractul încheiat între primăria clujeană și fabrica din Arad este în valoare de 40 de milioane de euro, iar prețul unui tramvai nou ajunge la aproape două milioane de euro. Banii necesari achiziției provin din fonduri europene nerambursabile.

Odată cu achiziția noilor tramvaie, municipiul Cluj-Napoca are cel mai modern transport în comun din țară. Tot aici, toate troleibuzele aflate în circulație sunt și ele noi, iar peste 95 la sută din autobuzele aflate în circulație sunt cu motoare electrice.


Ultimele stiri
Două persoane imobilizate de jandarmi la protestul din parcul Izvor, susținut de AUR | Îndemnuri online la violență:…

Guvernul a publicat noua componență a Comisiei pentru Examinarea Investițiilor Străine Directe | Lista membrilor fusese desecretizată de…

România a câștigat definitiv în instanță procesul cu Gabriel Resources, compania canadiană care dăduse statul în judecată pentru…

Un nou atac în apele teritoriale române. O navă străină a fost lovită de o dronă aeriană, la…

S-a dat startul sărbătorilor de iarnă în centrul Sibiului. Mii de persoane au petrecut în Piața Mare la…

Dr. Mihaela Bilic avertizează asupra exceselor alimentare în Postul Crăciunului: „Uleiul în post este o altă capcană” |…

Turcia vrea să construiască un cablu submarin prin Marea Neagră pentru transportul energiei electrice către România | AUDIO

Stațiunile de cercetare vitivinicolă, afectate de subfinanțare. La Drăgășani au mai rămas doar trei cercetători | AUDIO

Motru: Primăria pregătește centrale pe gaz pentru școlile rămase fără încălzire | AUDIO

Ministerul Educației propune modificări în stabilirea numărului de clase pentru anul școlar următor | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează