Confidenţialitate


Cine este GRECO și ce efect are raportul său care critică reformele Justiției?


Cine este GRECO și ce efect are raportul său care critică reformele Justiției?

GRECO este Grupul de state împotriva corupţiei din cadrul Consiliului Europei.

Organismul a fost înființat în 1999, cu scopul de a urmări dacă statele membre respectă standardele anticoruptie.

Evaluările privind România marchează folosirea pentru prima dată de către GRECO a articolului 34 din Regulamentul său de procedură, introdus recent pentru a permite o “procedură ad-hoc în circumstanţe excepţionale”.

Această regulă poate fi aplicată atunci când o reformă instituţională, o iniţiativă legislativă sau o modificare procedurală poate duce la “încălcarea gravă” de către membru al Consiliului Europei a unui standard anticorupţie care a făcut obiectul unei runde de evaluare GRECO.

Procedura a fost inițiată după exprimarea unor preocupări serioase de către mai multe instituţii din România şi din străinătate, potrivit cărora modificările la legile justiţiei, adoptate în regim de urgenţă, ar putea pune în pericol eficienţa luptei împotriva corupţiei şi ar submina independenţa sistemului judiciar.

Nu este pentru prima dată când GRECO critică reforma justiției în România.

Anul trecut, GRECO evidenţia că România a implementat pe deplin numai 2 din cele 13 recomandări incluse într-o evaluare din 2016.

Şapte recomandări nu au fost implementate, iar alte patru au fost doar parţial implementate.

Din GRECO fac parte 49 de state, adică toate statele membre ale Consiliului Europei, inclusiv România, la care se mai adaugă Statelele Unite ale Americii și Belarus.

In principiu, GRECO nu poate aplica sanctiuni directe statelor membre care incalca standardele in privinta luptei anticoruptie. Cu toate acestea are o serie de proceduri care pot pune presiuni.

Spre exemplu, rapoartele acestora sunt publice si pot ajunge la alte organisme internationale si chiar la presa, care le poate aduce in fata cetatenilor.


Ultimele stiri
DIICOT: Nu există probe că motorina tranzacționată de gruparea din Constanța provenea din Rusia

Programul Rabla 2027 ar putea favoriza mașinile produse în Europa. Ministrul Economiei cere prioritate pentru producția românească |…

Guvernul propune o strategie pentru prevenirea violenței și extremismului în școli. 50.000 de părinți ar urma să fie…

Piața Victoriei. Alexandru Stoica, ministrul Dezvoltării, discută despre comasarea primăriilor și reforma administrației locale

Arad: Studenții Universității „Aurel Vlaicu” vor face cursuri online până la începutul lui 2027, pentru reducerea cheltuielilor instituției.…

Atac armat în apropierea Casei Albe, la Washington: Cinci persoane au fost împușcate. Un suspect s-ar fi baricadat…

Încep lucrările la Pasajul Prieteniei, în sudul Capitalei. Traficul va fi restricționat în două etape, iar pasajul ar…

Vladimir Putin, după întâlnirea cu emisarii lui Trump: Rusia vrea pace în Ucraina, dar nu acceptă prezența trupelor…

Jensen Huang demisionează de la conducerea Nvidia după scandalul privind relațiile extraconjugale

Alzheimer este diagnosticul unui om, dar schimbă viața unei familii. Ce trebuie să știe aparținătorii (P)



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează