Confidenţialitate


CERNAVODĂ: 2 persoane care nu au respectat izolarea, amendate și plasate în carantină instituționalizată


CERNAVODĂ: 2 persoane care nu au respectat izolarea, amendate și plasate în carantină instituționalizată

Două persoane din orașul constănțean Cernavodă au primit amenzi în valoare totală de 1.050 de lei și au fost plasate în carantină timp de 14 zile, întrucât nu au respectat izolarea la domiciliu.

Ambele locuiesc alături de un bărbat întors recent din străinătate şi au fost duse într-un centru de carantinare, după cum au transmis inspectorii sanitari constănțeni.

Prefectul George Niculescu a declarat că, în urma unei reclamaţii, poliţistii le-au găsit pe cele două femei pe stradă.

Potrivit lui, deși persoanele aflate în izolare nu sunt păzite, este în atribuția IPJ şi DSP să verifice dacă acestea respectă regimul impus. În schimb, cei aflați în centrele de carantină sunt păziți de efective ale Jandarmeriei.


Ultimele stiri
Premierul Bolojan, despre situația minerilor de la CE Oltenia: „Înțeleg situația socială, dar România și-a asumat niște angajamente…

Motivația Consiliului Economic și Social privind amânarea unui aviz pe ordonanța de urgență care ar stabili criză pe…

Ofertele de angajare care promit „salarii motivante”. Cele mai multe astfel descrise nu depășesc 4.000 de lei net,…

A patra zi de proteste la Mangalia. Peste 1000 de navaliști își cer drepturile salariale și se tem…

Vaticanul va permite catolicilor să primească transplanturi de organe de la animale, ca urmare a progreselor în medicină …

Ministerul Mediului a lansat platforma online „Inspectorul Balastierelor”. Oricine poate verifica dacă în zona în care se află…

Israelul anunță că va prelua controlul asupra unei părți importante din sudul Libanului, în cadrul campaniei împotriva grupării…

Republica Moldova va institui stare de urgență în sectorul energetic după ce linia electrică aeriană Isaccea-Vulcănești a fost…

Peste 170 de tineri din România și alte trei țări au luat parte la conferința „Tinerii în era…

Ședința extraordinară a Guvernului a fost amânată. Ordonanța pentru plafonarea adaosurilor la carburanți nu a primit aviz de…