Confidenţialitate


Ce cred ucrainenii despre Putin: „Este al doilea Hitler, nu are ce căuta aici”. „Cu dinții l-aș prinde dacă aș putea” | AUDIO


Ce cred ucrainenii despre Putin: „Este al doilea Hitler, nu are ce căuta aici”. „Cu dinții l-aș prinde dacă aș putea” | AUDIO

În Cernăuți, oraș aflat la doar 40 de kilometri de granița cu România în care trăiesc și foarte mulți români, oamenii trăiesc cu îngrijorare războiul din țara lor. Ei încă speră ca orașul să fie ferit de bombardamente, deși sirenele care sună tot mai des creează panică, mai ales printre femei și copii.

Corespondentul Europa FM, Alexandru Neagu a fost acolo și a vorbit cu localnicii.

Pe străzile din Cernăuți, oamenii par că își văd normal de activitățile de zi cu zi. În realitate, cu toții urmăresc evoluția evenimentelor și țin legătura cu rudele aflate în zona de conflict.

„Strașnic, este imposibil de greu și de suportat războiul”, spune un ucrainean din Cernăuți.

„Tot ceea ce se arată în Kharkov este al doilea Stalingrad”, adaugă un alt ucrainean.

„Nimeni nu știe unde poate să se oprească. Fiecare femeie, care-i mamă, care-i bunică, care-i soție, toate plâng că la cineva e dus bărbatul în război, cineva a pierdut pe cineva și vrem cât mai repede să gătească (să se termine n.r.) chestia asta”, a mai spus un bărbat din Cenăuți despre invazia Rusiei în Ucraina.”

Chiar dacă până acum asupra orașului nu a fost trimisă nicio rachetă, sunetul înfiorător al sirenelor devine tot mai apăsător.

În timp ce așteaptă încetarea ostilităților, oamenii pun mâna pe arme, așa cum este și cazul familiei lui Gheorghe Andronic, un român care trăiește în Bucovina de Nord.

„Nimeni nu ridică mâinile: poftim, veniți că vă așteptăm cu pâine și cu sare. E pămânul nostru, nouă ne-a fost foarte bine și fără ruși. (…) Eu pentru copiii mei și pentru familia mea, cu dinții îl prind și îi rup gâtul, dacă aș putea așa ceva să fac”, spune acesta.

Sunt și oameni care spun că indiferent de ce se va întâmpla în perioada următoare nu vor fugi și au convingerea că poporul ucrainean va triumfa, iar cotropitorii vor fi cei ce vor avea de suferit.

„Ce face președintele Rusiei nu se poate, este al doilea Hitler, real. În ziua de azi este imposibil de lămurit cu ce ocazie a intrat în ograda Ucrainei și cere să-i dea pământul. Este credința că se va liniști. După Nistru nu are ce căuta, ăsta nu e pământul lui, el dacă vine încoace înseamnă că se pornește, trece și la polonezi, trece și la români”, crede un alt bărbat din Cernăuți.

Pe drumul dintre frontieră și Cernăuți panourile care indică numele localităților au fost demontate pentru a-i dezorienta pe ruși în cazul în care aceștia vor ajunge în zonă. De asemenea, din loc în loc se pot vedea baricade ridicate de oameni, care le păzesc zi și noapte, inclusiv cu mitraliere, ceea de denotă o atmosferă de război.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Autor: Alexandru Neagu

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Citește și: Lista companiilor care au ieșit de pe piața din Rusia. Apple, BMW, H&M și Cola-Cola, printre acestea

Citește și: Invazia Rusiei în Ucraina, ziua a 9-a: Armata rusă deține controlul centralei nucleare din Zaporojie. Echipa lui Navalnîi cheamă la proteste zilnice


Ultimele stiri
Scenariile pentru viitorul Guvern. Adrian Zăbavă, analist politic: „Un guvern minoritar PNL-USR ar avea o viață extrem de…

Copilul de cinci ani dispărut în județul Sibiu, căutat de peste 24 de ore. Zeci de salvatori, drone…

Nicușor Dan și Karol Nawrocki, în ajunul Summitului B9: „Țările noastre își asumă cea mai mare responsabilitate pentru…

PNL și USR își coordonează strategia în Parlament, anunță liderul Senatului. Pe lista de priorități: PNRR, programul SAFE…

Avocatul Poporului a atacat la CCR OUG privind Programul SAFE. Motivele invocate | AUDIO

Festivalurile „Bujori în Matache” și „Bujori în Amzei”, între 15 și 17 mai în București. Vor avea loc…

Contractul pentru Spitalul Regional de Urgență Cluj se semnează marți la Guvern. Precizările fostului ministru al Sănătății  |…

Knock-out devine partener strategic al Federației Române de Arte Marțiale (P)

Cum asortezi sandalele de damă cu rochii de vară? 5 recomandări (P)

Catering premium Flavours pentru evenimente de networking: cum încurajezi interacțiunea prin meniu (P)