Confidenţialitate


Carmen Dan nu se teme că va fi pusă sub acuzare în dosarul violențelor din 10 august


Carmen Dan  nu se teme că va fi pusă sub acuzare în dosarul violențelor din 10 august

Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a declarat vineri că nu se teme că va fi pusă sub acuzare în dosarul penal legat de modul în care au intervenit jandarmii la protestul din 10 august.

Întrebată de jurnalişti, la finalul unui eveniment de la Academia de Poliţie, dacă se teme că va fi pusă sub acuzare în acest dosar, Carmen Dan a precizat: “Nu. Unui om care nu a greşit cu nimic nu are de ce să îi fie teamă”.

Carmen Dan a subliniat că nu a fost citată până acum la Parchet. “Nu, iarăşi nu. Dacă voi fi citată sâmbătă sau duminică, vă anunţ, vă promit”, a spus ministrul de Interne.

Procurorii militari au deschis un dosar penal în legătură cu modul în care au intervenit jandarmii în timpul protestului din 10 august. Peste 770 de plângeri penale au fost înregistrate la Secţia Parchetelor Militare din partea unor persoane care au avut de suferit în urma intervenţiei jandarmilor la protest.

Pe 21 septembrie, şefi din Jandarmerie şi un secretar de stat din Ministerul de Interne au fost citaţi la Parchetul General pentru a li se aduce la cunoştinţă că au calitatea de suspect în dosarul privind protestul din 10 august, ei fiind cercetaţi pentru mai multe infracţiuni în legătură cu intervenţia jandarmilor.


Ultimele stiri
Guvernul propune o strategie pentru prevenirea violenței și extremismului în școli. 50.000 de părinți ar urma să fie…

Piața Victoriei. Alexandru Stoica, ministrul Dezvoltării, discută despre comasarea primăriilor și reforma administrației locale

Arad: Studenții Universității „Aurel Vlaicu” vor face cursuri online până la începutul lui 2027, pentru reducerea cheltuielilor instituției.…

Atac armat în apropierea Casei Albe, la Washington: Cinci persoane au fost împușcate. Un suspect s-ar fi baricadat…

Încep lucrările la Pasajul Prieteniei, în sudul Capitalei. Traficul va fi restricționat în două etape, iar pasajul ar…

Vladimir Putin, după întâlnirea cu emisarii lui Trump: Rusia vrea pace în Ucraina, dar nu acceptă prezența trupelor…

Jensen Huang demisionează de la conducerea Nvidia după scandalul privind relațiile extraconjugale

Alzheimer este diagnosticul unui om, dar schimbă viața unei familii. Ce trebuie să știe aparținătorii (P)

Constanța: Ce spune conducerea Oil Terminal în urma perchezițiilor DIICOT la sediul din port. Fostul director comercial și…

SUA: Opt oameni au murit după prăbușirea unei clădiri în Brooklyn, New York. Cel puțin 16 persoane au…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează