Confidenţialitate


Cărbunaru: 25.000 de cetăţeni ucraineni se află pe teritoriul României, din care 102 au cerut azil | VIDEO


Cărbunaru: 25.000 de cetăţeni ucraineni se află pe teritoriul României, din care 102 au cerut azil | VIDEO

purtătorul de cuvânt al Guvernului a anunțat, duminică, că 25.000 de cetăţeni ucraineni se află pe teritoriul ţării noastre, iar 102 dintre aceştia au ales să solicite protecţia statului român, depunând cerere de azil.

“Potrivit datelor pe care le avem, până la miezul nopţii, sunt 47.000 de cetăţeni ucraineni care au intrat în ţara noastră, dintre care 22.785 au ieşit deja. Aşadar, până la acest moment, de la izbucnirea conflictului generat de agresiunea militară rusă din Ucraina, sunt 25.000 de cetăţeni ucraineni care se află pe teritoriul României. Dintre aceştia, 102 au ales să solicite protecţia statului român, depunând în acest sens cerere de azil”, a declarat Dan Cărbunaru, la Palatul Victoria.

Potrivit acestuia, centrele de azil gestionate de Inspectoratul General pentru Imigraţie au un grad de ocupare în acest moment de 57,7%, incluzând şi ceilalţi solicitanţi de azil, în afara cetăţenilor ucraineni.


Ultimele stiri
Alexandru Stoica, despre comasarea voluntară a comunelor: „Este posibil să o avem și în decembrie, dar, mai mult…

DIICOT: Nu există probe că motorina tranzacționată de gruparea din Constanța provenea din Rusia

Programul Rabla 2027 ar putea favoriza mașinile produse în Europa. Ministrul Economiei cere prioritate pentru producția românească |…

Guvernul propune o strategie pentru prevenirea violenței și extremismului în școli. 50.000 de părinți ar urma să fie…

Piața Victoriei. Alexandru Stoica, ministrul Dezvoltării, discută despre comasarea primăriilor și reforma administrației locale

Arad: Studenții Universității „Aurel Vlaicu” vor face cursuri online până la începutul lui 2027, pentru reducerea cheltuielilor instituției.…

SUA: Atac armat în Washington, lângă Casa Albă: Un om a murit, iar patru au fost răniți

Încep lucrările la Pasajul Prieteniei, în sudul Capitalei. Traficul va fi restricționat în două etape, iar pasajul ar…

Vladimir Putin, după întâlnirea cu emisarii lui Trump: Rusia vrea pace în Ucraina, dar nu acceptă prezența trupelor…

Jensen Huang demisionează de la conducerea Nvidia după scandalul privind relațiile extraconjugale



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează