Confidenţialitate


Călin Georgescu, primele declarații după audieri: „Noi mergem înainte. Noi, poporul, suntem această putere, suntem energia. Vom continua pentru libertatea noastră și pentru spiritul democratic”


Călin Georgescu, primele declarații după audieri: „Noi mergem înainte. Noi, poporul, suntem această putere, suntem energia. Vom continua pentru libertatea noastră și pentru spiritul democratic”

Călin Georgescu a ieșit de la audieri după patru ore. Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a fost ridicat miercuri, 26 februarie de poliție și dus la audieri la Parchetul General, în calitate de suspect într-un dosar care vizează mai multe infracțiuni: instigare la acțiuni împotriva ordinii constituționale, comunicarea de informații false, fals în declarații în formă continuată, iniţierea sau constituirea unei organizaţii cu caracter fascist, rasist ori xenofob, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup, promovarea, în public, a cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război, precum şi fapta de a promova, în public, idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe și iniţierea sau constituirea unei organizaţii cu caracter antisemit, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unei astfel de organizaţii.

„Mentalitatea și sistemul comunist din anii 50, nu e nicio diferență. Noi mergem înainte. Noi, poporul, suntem această putere, suntem energia. Lucrurile nu mă surprind și vom continua pentru libertatea noastră și pentru spiritul democratic”, a spus Călin Georgescu.

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Citește și: Nicușor Dan, reacție privind audierea lui Călin Georgescu: Sper ca toate acțiunile care se întâmplă acum să lămurească momentul anulării alegerilor / Aștept ca Parchetul să ne comunice nouă, tuturor, care sunt acuzațiile | VIDEO


Ultimele stiri
Alexandru Stoica, despre comasarea voluntară a comunelor: „Este posibil să o avem și în decembrie, dar, mai mult…

DIICOT: Nu există probe că motorina tranzacționată de gruparea din Constanța provenea din Rusia

Programul Rabla 2027 ar putea favoriza mașinile produse în Europa. Ministrul Economiei cere prioritate pentru producția românească |…

Guvernul propune o strategie pentru prevenirea violenței și extremismului în școli. 50.000 de părinți ar urma să fie…

Piața Victoriei. Alexandru Stoica, ministrul Dezvoltării, discută despre comasarea primăriilor și reforma administrației locale

Arad: Studenții Universității „Aurel Vlaicu” vor face cursuri online până la începutul lui 2027, pentru reducerea cheltuielilor instituției.…

SUA: Atac armat în Washington, lângă Casa Albă: Un om a murit, iar patru au fost răniți

Încep lucrările la Pasajul Prieteniei, în sudul Capitalei. Traficul va fi restricționat în două etape, iar pasajul ar…

Vladimir Putin, după întâlnirea cu emisarii lui Trump: Rusia vrea pace în Ucraina, dar nu acceptă prezența trupelor…

Jensen Huang demisionează de la conducerea Nvidia după scandalul privind relațiile extraconjugale



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează