Confidenţialitate


București: Începând cu 1 mai, ar putea fi eliminate parcările gratuite pentru jurnaliști și pentru autoturismele electrice și hibride. Ciprian Ciucu: „Este normal să eliminăm aceste gratuități” | AUDIO


București: Începând cu 1 mai, ar putea fi eliminate parcările gratuite pentru jurnaliști și pentru autoturismele electrice și hibride. Ciprian Ciucu: „Este normal să eliminăm aceste gratuități” | AUDIO

Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Începând cu 1 mai, se vor elimina parcările gratuite pentru autoturismele electrice și hibride înmatriculate în București. Așa prevede un proiect al Primăriei Generale aflat în dezbatere publică. De asemenea, și jurnaliștii ar putea pierde, de la 1 mai, accesul gratuit la instituțiile de cultură și la parcările publice din București, potrivit aceluiași proiect. „De unde bani, dacă nimeni nu plătește”, declară primarul general Ciprian Ciucu.

Primarul Ciprian Ciucu: „Număr de gratuități mai mare decât numărul de parcări”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

„Număr de gratuități mai mare decât numărul de parcări, de două ori. Este o măsură logică și facem ceea ce este corect. Compania de parcări trebuie să construiască parcări noi, atât la suprafață, cât și subterane. De unde bani dacă nimeni nu plătește? Este normal să eliminăm aceste gratuități. Mașinile hibride și electrice sunt aproape 90.000, deci care mai este logica? Definim serviciul de parcări pentru electrice, hibride și jurnaliști și atunci tratăm ca atare, dar nu mai vorbim despre parcări publice”, a spus Ciprian Ciucu.

Așadar, ar urma să fie eliminate facilitățile acordate prin Hotărârea 305/2016, pentru că numărul beneficiarilor a crescut semnificativ.

Proiectul, care va fi supus aprobării Consiliului General, ar urma să intre în vigoare la data de 1 mai.

Conform raportului de specialitate, utilizarea gratuită a parcajelor publice pentru vehicule electrice şi hibrid a fost introdusă ca o măsură temporară de stimulare a mobilităţii sustenabile. În prezent se impune însă reevaluarea acestei politici, deoarece numărul autovehiculelor electrice şi hibrid înregistrate în sistemul informatic pentru a beneficia de gratuitate a depăşit numărul total de locuri de parcare cu plată gestionate de Compania Parking.

„Această situaţie generează un blocaj operaţional critic, cererea sub regim de gratuitate anulând practic oferta de locuri pentru restul utilizatorilor plătitori şi pentru riverani. […] Gratuitatea nelimitată a condus la utilizarea locurilor de parcare ca spaţii de staţionare pe termen lung, scăzând drastic rata de rotaţie a vehiculelor. Introducerea unui regim de tarifare diferenţiat pe zone este singura metodă prin care se poate asigura accesul echitabil la domeniul public şi eliberarea locurilor după finalizarea nevoii reale de deplasare”, prevede documentul.


Ultimele stiri
Filmul „FJORD”, regizat de Cristian Mungiu, a primit cinci nominalizări pentru Premiile Academiei Europene de Film

Două persoane imobilizate de jandarmi la protestul din parcul Izvor, susținut de AUR | Îndemnuri online la violență:…

Guvernul a publicat noua componență a Comisiei pentru Examinarea Investițiilor Străine Directe | Lista membrilor fusese desecretizată de…

România a câștigat definitiv în instanță procesul cu Gabriel Resources, compania canadiană care dăduse statul în judecată pentru…

Un nou atac în apele teritoriale române. O navă străină a fost lovită de o dronă aeriană, la…

S-a dat startul sărbătorilor de iarnă în centrul Sibiului. Mii de persoane au petrecut în Piața Mare la…

Dr. Mihaela Bilic avertizează asupra exceselor alimentare în Postul Crăciunului: „Uleiul în post este o altă capcană” |…

Turcia vrea să construiască un cablu submarin prin Marea Neagră pentru transportul energiei electrice către România | AUDIO

Stațiunile de cercetare vitivinicolă, afectate de subfinanțare. La Drăgășani au mai rămas doar trei cercetători | AUDIO

Motru: Primăria pregătește centrale pe gaz pentru școlile rămase fără încălzire | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează