Confidenţialitate


București: Greva angajaților STB, în cea de-a cincea zi


București: Greva angajaților STB, în cea de-a cincea zi

Deși declarată ilegală de instanță, greva angajaților de la societatea bucureșteană de transport în comun de suprafață intră în cea de-a cincea zi.

Duminică, peste 80% din salariaţi au refuzat să iasă pe trasee.

Primarul general, Nicușor Dan, consideră că numărul șoferilor și vatmanilor care și-ar relua activitatea ar fi mult mai mare dacă nu erau intimidați.

Reprezentanții angajaților cer o întâlnire cu membrii Consiliului de Administraţie al STB, singurul organism care poate decide o soluţie la actualul conflict de muncă.

Liderul de sindicat Vasile Petrariu insistă că doar demisia directorului general ar permite încetarea conflictului de muncă.

De cealaltă parte, Adrian Criţ a avertizat că STB riscă insolvența și a cerut ca instituțiile statului să intervină astfel încât decizia judecătorilor să fie pusă în aplicare.

Potrivit unor surse protestul ar avea legătură cu un recent audit, care ar fi scos la iveală numeroase nereguli.

Duminică, 3 persoane au fost audiate în calitate de martor la Poliția Transporturi, acestea invocând dreptul la tăcere în fața anchetatorilor.

Conducerea metroului a respins zvonurile că protestul s-ar extinde și la Metrorex. Garniturile vor circula conform graficului existent.


Ultimele stiri
Intervenția statului pe piața petrolului. Marius Luican, consultant: „Statul face ceva ca să dovedească că face ceva. Intervine,…

Premierul Bolojan, despre situația minerilor de la CE Oltenia: „Înțeleg situația socială, dar România și-a asumat niște angajamente…

Motivația Consiliului Economic și Social privind amânarea unui aviz pe ordonanța de urgență care ar stabili criză pe…

Ofertele de angajare care promit „salarii motivante”. Cele mai multe astfel descrise nu depășesc 4.000 de lei net,…

A patra zi de proteste la Mangalia. Peste 1000 de navaliști își cer drepturile salariale și se tem…

Vaticanul va permite catolicilor să primească transplanturi de organe de la animale, ca urmare a progreselor în medicină …

Ministerul Mediului a lansat platforma online „Inspectorul Balastierelor”. Oricine poate verifica dacă în zona în care se află…

Israelul anunță că va prelua controlul asupra unei părți importante din sudul Libanului, în cadrul campaniei împotriva grupării…

Republica Moldova va institui stare de urgență în sectorul energetic după ce linia electrică aeriană Isaccea-Vulcănești a fost…

Peste 170 de tineri din România și alte trei țări au luat parte la conferința „Tinerii în era…