Confidenţialitate


București: Cozi la Serviciul de Pașapoarte din Pipera – FOTO+VIDEO


București: Cozi la Serviciul de Pașapoarte din Pipera – FOTO+VIDEO

Joi dimineață, la Serviciul de Pașapoarte din Pipera, București, s-au format din nou cozi la ghișee și la automatele touch-screen care eliberează bonuri de ordine.

Oamenii au venit pentru a-și rezolva problemele cu actele încă de la ora 6:00, dar, chiar și așa, s-a format aglomerație.

Persoanelor care așteptau cu bonul de ordine în mână li s-a transmis că ghișeele se deschid abia în jurul orei 8:30.

Nici cei care și-au încercat norocul pentru o programare online nu s-au declarat mulțumiți.  Li s-a transmis că își pot elibera un pașaport abia în luna iulie. Nu au avut de ales așa că s-au prezentat personal pentru a aștepta deschiderea ghișeelor cu bonul de ordine ridicat din interiorul instituției.

 

Unele persoane susțin că au mai fost și în zilele trecute, dar au așteptat chiar și 4-5 ore, fără succes însă.

”Sunt de la ora 7, am plătit, sunt pe o listă de așteptare. Aici mi s-a spus că există o listă de așteptare, eu nu știu cat de valabilă o să fie, eu sunt nr. 110 pe acea listă”, a spus o femeie care se așezase la coadă împreună cu soțul.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

”Nu se poate așa ceva, acum 10 minute s-a luat lumea la bătaie, nu se poate așa ceva. Nimeni din instituție nu vine să stea de vorbă cu noi, să ne intrebe ce facem noi aici, cine face lista aia. Mizeria instituțiilor din România, suntem mai rău ca în Sri Lanka”, a declarat un tânăr, care venise pentru a doua zi consecutiv pentru a-și elibera un pașaport.


Ultimele stiri
Guvernul propune o strategie pentru prevenirea violenței și extremismului în școli. 50.000 de părinți ar urma să fie…

Piața Victoriei. Alexandru Stoica, ministrul Dezvoltării, discută despre comasarea primăriilor și reforma administrației locale

Arad: Studenții Universității „Aurel Vlaicu” vor face cursuri online până la începutul lui 2027, pentru reducerea cheltuielilor instituției.…

Atac armat în apropierea Casei Albe, la Washington: Cinci persoane au fost împușcate. Un suspect s-ar fi baricadat…

Încep lucrările la Pasajul Prieteniei, în sudul Capitalei. Traficul va fi restricționat în două etape, iar pasajul ar…

Vladimir Putin, după întâlnirea cu emisarii lui Trump: Rusia vrea pace în Ucraina, dar nu acceptă prezența trupelor…

Jensen Huang demisionează de la conducerea Nvidia după scandalul privind relațiile extraconjugale

Alzheimer este diagnosticul unui om, dar schimbă viața unei familii. Ce trebuie să știe aparținătorii (P)

Constanța: Ce spune conducerea Oil Terminal în urma perchezițiilor DIICOT la sediul din port. Fostul director comercial și…

SUA: Opt oameni au murit după prăbușirea unei clădiri în Brooklyn, New York. Cel puțin 16 persoane au…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează