Confidenţialitate


BUCUREŞTI: 4 răniţi după un accident de autobuz


BUCUREŞTI: 4 răniţi după un accident de autobuz

4 persoane au fost rănite după ce un autobuz al liniei 163 a fost implicat într-un eveniment rutier, luni, în jurul prânzului, pe Şoseaua Orhideelor din Bucureşti.

Vehiculul STB a lovit 4 autoturisme şi s-a oprit în parterul unui bloc.

Victimele se aflat în maşinile tamponate, potrivit Agerpres.

În urma verificărilor, STB neagă posibilitatea unei defecţiuni la sistemul de frânare sau alte defecţiuni tehnice şi suspectează drept cauză a accidentului faptul că şoferului autobuzului i s-ar fi făcut rău la volan.

Bărbatul a fost transpotat la spital pentru investigaţii medicale.

Autobuzul a fost sigilat şi transportat la autobază.

Marţi, o comisie de specialişti va verifica din punct de vedere tehnic vehiculul.


Ultimele stiri
Alexandru Stoica, despre comasarea voluntară a comunelor: „Este posibil să o avem și în decembrie, dar, mai mult…

DIICOT: Nu există probe că motorina tranzacționată de gruparea din Constanța provenea din Rusia

Programul Rabla 2027 ar putea favoriza mașinile produse în Europa. Ministrul Economiei cere prioritate pentru producția românească |…

Guvernul propune o strategie pentru prevenirea violenței și extremismului în școli. 50.000 de părinți ar urma să fie…

Piața Victoriei. Alexandru Stoica, ministrul Dezvoltării, discută despre comasarea primăriilor și reforma administrației locale

Arad: Studenții Universității „Aurel Vlaicu” vor face cursuri online până la începutul lui 2027, pentru reducerea cheltuielilor instituției.…

SUA: Atac armat în Washington, lângă Casa Albă: Un om a murit, iar patru au fost răniți

Încep lucrările la Pasajul Prieteniei, în sudul Capitalei. Traficul va fi restricționat în două etape, iar pasajul ar…

Vladimir Putin, după întâlnirea cu emisarii lui Trump: Rusia vrea pace în Ucraina, dar nu acceptă prezența trupelor…

Jensen Huang demisionează de la conducerea Nvidia după scandalul privind relațiile extraconjugale



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează