În ţara asta, hoţia a devenit starea normală de lucruri. Ce am putea face ca să schimbăm asta? Zeci de…
Premierul britanic, David Cameron, va încerca să o convingă pe cancelarul german Angela Merkel să îl susţină în reformarea Uniunii…
Gara de Nord își deschide porțile pentru copii, astăzi, începând cu ora 9.00. Vor putea fi vizitate Salonul Regal, biroul…
Cursurile pentru ultima clasă de liceu (a XII-a și a XIII-a) se încheie vineri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației…
Un vulcan a erupt pe insula Kuchinoerabu, din sudul Japoniei, potrivit Associated Press. Autoritățile locale au ordonat evacuarea celor 137…
Senatorii au intrat într-o nouă vacanţă, cea de Rusalii. Şedinţa de plen de joi nu a mai avut loc din…
Primarul din Tulcea a fost reţinut azi noapte pentru 24 de ore. Mai multe percheziţii au fost făcute ieri la…
Astăzi, are premiera în cinematografe cel mai nou film al lui Corneliu Porumboiu. Comoara i-a adus regizorului premiul Un certain…
31 mai este Ziua Internațională fără tutun. Pentru a veni în sprijinul celor care s-au hotărât să renunțe la fumat,…
Reunite la Zurich, delegaţiile membre FIFA îl aleg astăzi pe şeful forului fotbalistic mondial. În cursă au mai rămas au…
Militari, pompieri şi jandarmi îşi continuă intervenţiile în zonele afectate de inundaţii. Pagube sunt în județele Satu Mare, Maramureş, Sălaj…