Confidenţialitate


Bogdan Gheorghe, Agenția Națională Antidrog: Drogurile legale sunt comercializate online. Sunt aduse prin curier rapid | VIDEO


Bogdan Gheorghe, Agenția Națională Antidrog: Drogurile legale sunt comercializate online. Sunt aduse prin curier rapid | VIDEO

Medicul Bogdan Gheorghe din cadrul Agenției Naționale Antidrog a fost invitatul lui Marcel Bartic în emisiunea „Academia Europa FM”. Trei elevi de la o școală gimnazială din Petroșani au fost depistați că au consumat substanțe psihotrope – droguri. Consumul de droguri în școală: cât de mare este fenomenul, care sunt efectele și de unde se pot cumpăra drogurile.

Cât de mare este fenomul consumului de droguri în rândul tinerilor? Câți copii ajung să consume droguri în școlile din România?

„Agenția Națională Antidrog realizează periodic un studiu ESPAD, care se realizează la nivel european privind prevalența consumului de droguri în populația școlară de 16 ani. Conform acestui studiu, există foarte mulți tineri care au experimentat cel puțin o dată în viață consumul de droguri. Acesta este datorat poate și apariției pe piață în 2010-2011 a noilor substanțe psihoactive – celebrele droguri legale”, a explicat Bogdan Gheorghe la Europa FM.

Foarte mulți tineri au experimentat drogurile odată cu apariția substanțelor psihoactive legale, mai spune Bogdan Gheorghe. „Crezând că datorită faptului că aceste substanțe sunt considerate legale, nu li se întâmplă absolut nimic”, a mai spus medicul din cadrul Agenției Naționale Antidrog.

Care sunt efectele drogurilor legale?

„Din punctul meu de vedere, sunt mult mai periculoase decât cel al drogurilor tradiționale pentru că aceste substanțe sunt vândute sub formă de droguri, să spunem, naturale, dar sunt substanțe chimice realizate în laborator, substanțe care sunt realizate astfel încât să imite efectele drogurilor tradiționale, dar cu o putere mult mai mare de a declanșa dependența persoanelor consumatoare”, a explicat Bogdan Gheorghiu.

De unde cumpără copiii drogurile?

Bogdan Gheorghiu: „Din punctul meu de vedere, există un pericol foarte mare în online pentru că foarte multe dintre aceste substanțe sunt comercializate online, iar tinerii pot să acceseze site-urile și să-și achiziționeze aceste substanțe fără nicio problemă pentru că ele, de cele mai multe ori, sunt aduse prin curier rapid”.

Marcel Bartic: Asta este o noutate…

Bogdan Gheorghiu: „Nu este o noutate. Acest lucru s-a modificat. Inițial, drogurile acestea erau vândute în celebrele spiceshop-uri, <<magazine de vise>>. În momentul în care a fost modificată legislația, acești comercianți au fost forțați să închidă magazinele și au trecut în comerțul online – mult mai greu de controlat și de oprit”.

Marcel Bartic: Da, iată, drogurile vin cu mașina de curier.

Urmărește aici întreaga emisiune „Academia Europa FM”

Sursa foto: Europa FM

Citește și: Craiova: O mamă și fiul ei, acuzați că și-au condus mașinile după ce au consumat droguri


Ultimele stiri
Alertă pe platforma chimică din Râmnicu Vâlcea. Sunt emisii de clor la o instalație | GALERIE FOTO

Google, Open AI și Meta, date în judecată în Statele Unite. Reclamanţii cer oprirea dezvoltării modelelor AI, motivând…

Nicușor Dan: „Marea Neagră a fost pomenită ca risc de securitate pentru Europa” / În Irlanda, Președintele României…

Alexandru Stoica, despre comasarea voluntară a comunelor: „Este posibil să o avem și în decembrie, dar, mai mult…

DIICOT: Nu există probe că motorina tranzacționată de gruparea din Constanța provenea din Rusia

Programul Rabla 2027 ar putea favoriza mașinile produse în Europa. Ministrul Economiei cere prioritate pentru producția românească |…

Guvernul propune o strategie pentru prevenirea violenței și extremismului în școli. 50.000 de părinți ar urma să fie…

Piața Victoriei. Alexandru Stoica, ministrul Dezvoltării, discută despre comasarea primăriilor și reforma administrației locale

Arad: Studenții Universității „Aurel Vlaicu” vor face cursuri online până la începutul lui 2027, pentru reducerea cheltuielilor instituției.…

SUA: Atac armat în Washington, lângă Casa Albă: Un om a murit, iar patru au fost răniți



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează