Confidenţialitate


Avocatul Diavolului: Contraofensiva pentru corupţie


Avocatul Diavolului: Contraofensiva pentru corupţie

La Europa FM, vineri, de la 13:15, Vlad Petreanu și Cristian Tudor Popescu intră în rolurile a doi ”avocați” aflați pe poziții opuse, dar te lasă pe tine să decizi ce este mai bine. La Avocatul Diavolului tu ești judecătorul, tu ai controlul!

Vlad Petreanu și Cristian Tudor Popescu vă invită să vă exprimaţi opinia şi să o faceţi auzită în întreaga ţară sunând la numărul de telefon 0372.069.599.

Miercuri la amiază, Comisia Juridică din Senat, cu majoritate PSD + ALDE, a adoptat câteva amendamente la un proiect de lege a grațierii prin care urmau să scape de pedeapsă persoanele condamnate pentru luare și dare de mită, trafic de influență și complicitate la trafic de influență. Corupții, adică, aflați în închisori sau care, atenție, ar fi urmat să ajungă la pușcărie, pentru că proiectul în sine conține un chichirez care n-a fost sesizat de toată lumea: urmau să fie grațiate nu pedepsele, ci faptele comise până la data de 18 ianuarie anul acesta.

Asta înseamnă că grațierea vizează și dosarele aflate pe rolul instanțelor, pentru care se vor da sentințe peste ani de zile. Adică chiar și cine-i judecat acum sau va fi judecat de-acum înainte pentru fapte comise până în ianuarie 2017 ar urma să scape. Un moment zero, cum l-a definit fostul președinte Traian Băsescu, care a ajuns să lupte acum umăr la umăr cu Șerban Nicolae, de la PSD, pentru amputarea legislației anticorupție.

După votul scandalos de miercuri, opinia publică a reacționat, iar oamenii au ieșit din nou în stradă, în mai multe orașe din țară, inclusiv în București. Spre seară, după ce a devenit evident că protestele urmează să crească în amploare, șeful PSD, Liviu Dragnea, a scris pe Facebook că el nu știa despre amendamentele votate în Comisia Juridică, condusă de colegul său de partid, de altfel, Șerban Nicolae, și că nu e de acord.

Joi, Comisia a revenit asupra votului și a renunțat la amendamentele cu scandal, dar nu există nici o certitudine că situația nu s-ar putea repeta, pentru că în România nu mai există de multă vreme doar lupta anti-corupție, ci și contraofensiva pentru corupție, iar asta merge binișor, la drept vorbind, condusă și coordonată de personaje cheie plasate în poziții d emare influență, la vârful statului român, în Guvern, la Parlament, în partide și în mass media.

Oamenii cinstiți ai acestei țări, preocupați nu doar de prezent, ci și de viitor, se simt, pe bună dreptate, sub un asediu din ce în ce mai strâns al corupților. Mulți spun că au devenit paznici, permanent cu ochiul pe putere și pe politicieni, permanent încordați și gata de reacție. Sigur, scepticismul și evaluarea critică a puterii de către cetățeni sunt condiții esențiale pentru funcționarea unei democrații sănătoase, dar situația de față pare să iasă din normalitate.

Cât poate rezista societatea în fața acestui complot al corupților înainte să cedeze, fie de plictiseală, fie de scârbă? Ce-i de făcut? Cum pot fi opriți?

https://soundcloud.com/europafmromania/avocatul-diavolului-contraofensiva-pentru-coruptie-5052017?in=europafmromania/sets/avocatul-diavolului-cu-vlad-petreanu-si-cristian-tudor-popescu


Ultimele stiri
Un nou candidat în cursa pentru preşedinţia Franţei: judoka Teddy Riner. Sportivul are în palmares 5 medalii de…

Reacții politice după ce Ilie Bolojan a anunțat că liberalii care au contestat în instanţă deciziile Congresului vor…

Parlamentul se reuneşte în şedinţă comună pentru desemnarea noilor membri ai CA la SRTV şi SRR

Comisia Europeană vrea să combată practicile manipulative din mediul online. Între ele, tehnicile de design ce manipulează utilizatorii…

Mihaela Nabăr atrage atenția asupra bullyingului în școli: „Degeaba lucrăm cu copilul dacă nu intervenim asupra profesorului și…

Actorul Russell Brand, condamnat la zece ani și șase luni de închisoare pentru viol și agresiuni sexuale |…

Franța acuză Iranul că s-ar afla în spatele atacului cibernetic asupra frigiderelor din sute de supermarketuri

Tulcea: RO-Alert în estul județului, după detectarea unei drone în apropiere de Sulina. Două avioane F-16 au decolat…

Ilie Bolojan anunță construirea unui pol reformist. PNL începe negocierile pentru fuziunea cu Forța Dreptei | AUDIO

Anchetă la gigantul tehnologic Nvidia după suspiciuni de spionaj chinez. CEO-ul Jensen Huang, implicat direct în scandal |…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează