Confidenţialitate


Australienii cer ca ursuleţii koala să fie mutaţi în Noua Zeelandă


Australienii cer ca ursuleţii koala să fie mutaţi în Noua Zeelandă

Specia este ameninţată de incendiile de vegetaţie din ultimele săptămâni. Deja aproape 10 mii de persoane au semnat o petiţie prin care susţin mutarea animalelor.

O asociaţie susţine că aceste marsupiale, care au murit în număr mare din cauza incendiilor care mistuie zone întregi de pe continentul australian, ar putea găsi refugiu în Noua Zeelandă, o ţară cu aproape 30 mii de hectare de plante de eucalipt.

Solicitarea intervine în contextul în care un studiu făcut public săptămâna trecută arată că incendiile au provocat moartea a peste 500 milioane de animale – cifră care include mamifere, păsări şi reptile, dar nu şi insecte şi nevertebrate.

Un purtător de cuvânt al premierului a explicat că obiectivul guvernului este să ofere asistenţă autorităţilor australiene pentru plasarea sub control a acestor incendii, astfel încât koala “să rămână în habitatul lor natural”.

El a explicat că orice introducere a unei specii într-un nou habitat poate prezenta riscuri grave pentru echilibrul speciilor care deja îl populează.

Legate de o secetă extrem de puternică care a lovit Australia, aceste incendii sunt agravate de încălzirea globală, aminteşte AFP.


Ultimele stiri
Proiect: Subvenții de la stat pentru angajarea tinerilor

Proiectul care interzice aducerea de deșeuri în România cu etichetă de haine second-hand, lansat în dezbatere publică

Un autocar plin cu pasageri din Republica Moldova s-a răsturnat în județul Galați. O persoană a murit și…

Hidroelectrica caută director general și director financiar. România a pierdut 12 milioane de euro anul trecut, din cauză…

Beneficii ale postului. Dr. Mihaela Bilic: „Scade inflamația din organism, se reglează tot ce înseamnă metabolism”. Ce spune…

Fotbal: A fost decis lotul care va juca împotriva Turciei în play-off-ul Cupei Mondiale 2026, pe 26 martie…

Sute de germani au mers să vadă operele lui Constantin Brâncuși, expuse la Berlin din martie până în…

Reacția CSM după ce coaliția de guvernare a decis să amâne o serie de drepturi salariale ale magistraților,…

Frații Mocanu, aduși în țară din Italia, sub escorta Poliției Române | AUDIO

Celebrul actor american Chuck Norris a murit. Acesta avea 86 de ani. Mesajul transmis de familia sa: „Un…