Confidenţialitate

AstraZeneca retrage de pe piața globală vaccinul său anti-COVID după ce a afirmat că serul are efecte adverse | AUDIO

AstraZeneca a decis să retragă la nivel global vaccinul său anti-COVID. Acesta nu va mai fi comercializat și produs. Compania susține că la nivel mondial sunt deja alte seruri disponibile. Recent, AstraZeneca a recunoscut că există efecte adverse în urma administrării serului.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Cererea AstraZeneca de retragere a vaccinului a fost făcută pe 5 martie și a intrat în vigoare pe 7 mai, notează Reuters. Compania va renunța și la autorizarea finală a vaccinului Vaxzevria pe piața din Europa.

Cum motivează decizia compania anglo-suedeză: în timp au fost dezvoltate mai multe variante ale vaccinului COVID-19, și există un surplus de seruri actualizate disponibile acum, ceea ce a dus la o scădere a cererii pentru Vaxzevria. Potrivit The Thelegraph, AstraZeneca a acceptat, într-un document juridic depus în februarie la Înallta Curte din Londra, că vaccinul său „poate, în cazuri foarte rare, să provoace cheaguri de sânge și un număr scăzut de trombocite în sânge”.

La noi, au fost administrate 800.000 de doze AstraZeneca, iar peste un milion au fost donate în timpul pandemiei în alte țări.

Sursa foto: Shutterstock

Citește și: Protest al polițiștilor locali în fața Guvernului. Ce salarii au oamenii legii și care sunt revendicările acestora | AUDIO