Confidenţialitate


ANAF a colectat în primul trimestru al anului cu aproape 3 miliarde lei mai puţin decât estima | AUDIO


ANAF a colectat în primul trimestru al anului cu aproape 3 miliarde lei mai puţin decât estima | AUDIO

Întrucât ANAF a reușit să colecteze în primul trimestru mai puțini bani, Guvernul vrea să reducă cheltuielile bugetare. Decizia a fost deja luată în coaliție și prezentată Executivului. În cel mai scurt timp, Ministerul de Finanțe trebuie să spună, concret, de unde se vor tăia banii.

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a colectat la bugetul consolidat, în primele trei luni ale acestui an, cu 7% mai mult comparativ cu perioada similară din 2022.

Totuși, raportat la programul de încasări, pe primul trimestru s-a încasat 96,6% din plan, adică cu aproape 3 miliarde lei mai puţin.

Potrivit unui comunicat al ANAF, au crescut, însă, în acest an, încasările din  TVA, cu peste 12 %.  Se pare, însă, că nu e suficient, iar Guvernul se vede nevoit să taie din cheltuieli. Ministrul Finanţelor, Adrian Câciu.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Analistul economic, Adrian Negrescu, spune că Guvernul este, practice, obligat să reducă cheltuielile.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Ministerul Finanţe vor face o analiză, într-o perioadă foarte scurtă, pentru ajustarea cu 20 de miliarde a cheltuielilor pe bugetul general consolidat al statului. Este o primă ajustare – a spus ministrul, care nu va afecta, însă, programul social și economic al Guvernului.

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Citește și: Costurile pentru fabricarea diferitelor produse, mult mai mari comparativ cu anul precedent. Cele mai mari creșteri sunt la producția de energie


Ultimele stiri
Alexandru Stoica, despre comasarea voluntară a comunelor: „Este posibil să o avem și în decembrie, dar, mai mult…

DIICOT: Nu există probe că motorina tranzacționată de gruparea din Constanța provenea din Rusia

Programul Rabla 2027 ar putea favoriza mașinile produse în Europa. Ministrul Economiei cere prioritate pentru producția românească |…

Guvernul propune o strategie pentru prevenirea violenței și extremismului în școli. 50.000 de părinți ar urma să fie…

Piața Victoriei. Alexandru Stoica, ministrul Dezvoltării, discută despre comasarea primăriilor și reforma administrației locale

Arad: Studenții Universității „Aurel Vlaicu” vor face cursuri online până la începutul lui 2027, pentru reducerea cheltuielilor instituției.…

SUA: Atac armat în Washington, lângă Casa Albă: Un om a murit, iar patru au fost răniți

Încep lucrările la Pasajul Prieteniei, în sudul Capitalei. Traficul va fi restricționat în două etape, iar pasajul ar…

Vladimir Putin, după întâlnirea cu emisarii lui Trump: Rusia vrea pace în Ucraina, dar nu acceptă prezența trupelor…

Jensen Huang demisionează de la conducerea Nvidia după scandalul privind relațiile extraconjugale



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează