Confidenţialitate


Alte aproape 8.000 de amenzi pentru nerespectarea stării de urgență. Valoarea sancțiunilor depășește 20 de milioane de lei


Alte aproape 8.000 de amenzi pentru nerespectarea stării de urgență. Valoarea sancțiunilor depășește 20 de milioane de lei

Polițiștii și jandarmii au depistat, în ultimele de 24 de ore, 7.935 de persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei.

Amenzile contravenţionale aplicate depășesc 20 de milioane de lei.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 15.980 de persoane. Alte 108.810 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală

De la intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr. 2 și până în prezent, au fost plasate în carantină instituționalizată 1.600 de persoane care nu au respectat perioada de autoizolare. De asemenea, 55 de persoane aflate în carantină au părăsit locația în care au fost plasate, pentru acestea fiind dispusă măsura carantinării pentru o nouă perioadă de 14 zile.

Grupul de Comunicare Strategică a raportat, duminică, un total de 3.864 de infectări cu noul coronavirus în România, în creștere cu 251.

Bilanțul deceselor a urcat la 148. De la începutul epidemiei, victime s-au înregistrat la Dolj, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timiș, Cluj, Neamț, Hunedoara, Constanța, Satu Mare, Sibiu, Ialomița, Bistrița-Năsăud, Covasna, Dâmbovița, Vrancea, Galați, Caraș-Severin, Mureș și Mehedinți.

În secții de Terapie Instensivă, în acest moment, sunt internați 141 de pacienți.

Dintre persoanele confirmate pozitiv, 374 au fost declarate vindecate și externate.

Procurorul general al României declară că, până la acest moment, parchetele din țară au deschis 271 de dosare care vizează infracțiuni legate de actuala criză epidemică. Cercetate sunt 350 de persoane, a spus Gabriela Scutea într-un interviu pentru portalul Ziare.com. Numărul anchetelor este în creștere.

Într-o postare pe Facebook, șeful Cancelariei premierului susține că, la momentul actual, se duce ”o adevărată luptă de gherilă comercială” pentru procurarea materialelor necesare în contextul pandemiei. Potrivit lui Ionel Dancă, sunt folosite toate ”armele” şi resursele politice şi diplomatice posibile. Oficialul guvernamental menționează înțelegeri de achiziţii internaţionale au fost anulate pentru contra-oferte cu o valoare mai ridicată. Procesul de achiziţie a materialelor sanitare şi medicale ”a căpătat conotaţiile unui război internaţional pentru resurse limitate”, mai susține acesta.


Ultimele stiri
Dr. Mihaela Bilic, despre suplimentele alimentare: ce trebuie să știe consumatorii

CCR dezbate pe 18 noiembrie sesizarea președintelui Nicușor Dan privind declararea ca municipiu a orașului Voluntari | AUDIO

Alexandru Toader, fiul lui Tudorel Toader, reținut pentru 24 de ore. Este acuzat că ar fi hărțuit sexual…

Guvernul anunță șapte măsuri pentru prevenirea violenței în școli | AUDIO

Vrancea: Proteste la adăpostul de câini din Suraia, redeschis după neregulile descoperite în iarnă | AUDIO

MyCNPP, aplicația lansată de Casa de Pensii. Pensionarii și persoanele asigurate își pot verifica online datele despre pensie…

Atacul cu drone asupra unei nave în Marea Neagră. Cinci dintre cei nouă marinari salvați, duși la spital.…

CSM, reacție după decizia CEDO privind plata eșalonată a drepturilor salariale ale magistraților | AUDIO

Peste 350 de participanți la a doua ediție a Forumului privind Statul de Drept, organizat la București. Independența…

Președintele ANRE dezminte informațiile conform cărora salariile angajaților ar fi fost majorate: „Niciun salariu din Autoritatea de Reglementare,…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează