Confidenţialitate


Alexandru Rafila, despre tulpina Omicron: Riscăm ca la sfârșit de an să avem o creștere rapidă a cazurilor la persoanele vulnerabile | AUDIO


Alexandru Rafila, despre tulpina Omicron: Riscăm ca la sfârșit de an să avem o creștere rapidă a cazurilor la persoanele vulnerabile | AUDIO

Într-o intervenție la Deșteptarea, Alexandru Rafila, ministrul Sănătății, a spus că autoritățile trebuie să se concentreze pe vaccinarea persoanelor vârstnice, vulnerabile. În caz contrar, riscăm ca la finalul anului să ne confruntăm cu o creștere rapidă a cazurilor Covid-19, accentuată și de apariția variantei Omicron a SARS-CoV-2.

Chiar dacă, până în acest moment, nu a fost confirmat pe teritoriul României niciun caz de infectare cu tulpina Omicron, ministrul Sănătății spune că apariția acesteia este una îngrijorătoare:

„Faptul că e foarte contagioasă ne pune pe gânduri pentru că, dacă are aceleași tipuri de manifestări clinice ca și tultpina precedentă, asta înseamnă că în același interval de timp este posibil să avem la fel de multe cazuri.”

Alexandru Rafila spune că nu mai vrea să se confrunte cu situații limită, „când oamenii se prezentau târziu la spitale și în forme avansate”. Pentru a nu se mai ajunge acolo, ministrul Sănătății vrea să focusese campania de vaccinare către persoanele vulnerabile:

„Singurul lucru pe care putem să-l facem în acest moment este să dezvoltăm serviciile medicale ambulatorii, care să poată să asigure testarea, evaluarea și tratamentul pacienților. Trebuie să continuăm campania de vaccinare și acum ea trebuie țintită mai ales la categoriile vulnerabile, România are o problemă cu acoperirea vaccinală a categoriilor vulnerabile, suntem undeva la 30% vaccinare a persoanelor de peste 70 de ani. (…) Riscăm la sfârșit de an să avem o creștere rapidă la persoanele vulnerabile și lucrul acesta este cel mai preocupabil.”

Ministrul Sănătății mai spune că misiunea cea mai importantă în acest moment este informarea populației cu privire la beneficiile vaccinării:

„Nu cred că putem să obținem schimbări spectaculoase peste noapte, cred că trebuie oamenii să-i convingem și să-i informăm și lucrul acesta se va întâmpla foarte rapid.”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Citește și: Gabriel Liiceanu, despre încălcarea libertății în contextul vaccinării anti-COVID: Libertatea încetează în clipa în care se ciocnește de libertatea altuia | AUDIO

 


Ultimele stiri
Sorana Cârstea – campioană la Transylvania Open. Ea a învins-o categoric pe Emma Răducanu

Ministerul Culturii: Zile la rând au fost semnale că se întâmplă ceva cu turnul Bisericii Reformate din Cehu…

S-a stins din viață actrița care a jucat în Arabela, serialul cehoslovac pentru copii, foarte popular în România,…

Mai mulți medici de la Spitalul de Recuperare din Borșa refuză să mai facă gărzi la Urgențe. Invocă…

O nouă formă de înșelăciune este sesizată tot mai des. Escrocii susțin că reprezintă instituții publice | VIDEO

Rețineri în cazul de corupție de la Primăria Sectorului 5. Mai mulți oficiali sunt acuzați de corupție în…

Constanța: Incendiu într-un bloc din Năvodari. Un om a fost găsit decedat | AUDIO

Proiectul de OUG care stabilește excepţiile de la măsura privind neplata primei zile de concediu medical, pus în…

Scădere a traficului de mărfuri în Portul Constanța, comparativ cu anii anteriori. Operatorul portuar Alexandru Arcaș numește printre…

Statele Unite acuză China că a făcut teste nucleare secrete și că ar vrea să fie inclusă într-un…