Confidenţialitate


Aflat în vizită la Praid, președintele Nicușor Dan i-a cerut premierului să trimită Corpul de Control la salină|AUDIO


Aflat în vizită la Praid, președintele Nicușor Dan i-a cerut premierului să trimită Corpul de Control la salină|AUDIO

Președintele României, Nicușor Dan, îi cere premierului să trimită Corpul de Control la Salina Praid pentru a stabili vinovații pentru starea în care se află acum salina. Aceasta a fost închisă în urma inundațiilor și există risc de prăbușire din cauza apei care a pătruns în galeriile minei de sare.

Președintele a mers, sâmbătă, în vizită la Praid, în județul Harghita, unde a discutat cu autoritățile locale despre măsurile ce trebuie luate în perioada următoare.

”Am venit aici pentru că e o situație gravă care afectează o comunitate, mii de oameni. Pentru că e o situație gravă care putea să fie prevenită, o să solicit prim-ministrului să trimită Corpul de Control să stabilească cine sunt vinovații. Cu această salină a SALROM s-a făcut un studiu științific în anul 2007, deci, Salina știa din 2007 de potențialele probleme”, a spus președintele României.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

 Președintele Nicușor Dan a spus că sunt măsuri pe termen scurt și pe termen lung pe care autoritățile se pregătesc să le ia în cazul Salinei Praid pentru ca aceasta să poată fi salvată.

”Compania SALROM și-a asumat un termen de trei săptămâni în care să facă un așa-numit bypass, adică o conductă care să preia cursul de apă care permeabilizează solul și ajunge în salină. Imediat după asta, cu pompe de mare putere se poate deversa apa în râu și de acolo mai departe, în niște limite care sunt calculate pe baza salinității. Întrebarea este dacă se poate salva întreaba salină, adică inclusiv părțile mai joase, unde se exploatează sau se poate salva doar partea superioară, partea turistică. Pentru asta, va începe un studiu care este relativ complicat și care are un termen de finalizare de 3-4 luni”, a precizat președintele Nicușor Dan.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Președintele României susține că atât oamenii care lucrau în mina de sare din Praid, cât și localnicii care trăiesc de pe urma turismului vor fi ajutați de Guvern.

”Sunt cam 130 de oameni care lucrau în mină și care nu mai au în momentul ăsta obiectul muncii. Vor fi niște forme de compensare, trebuie să ne uităm și la contractul colectiv de muncă. De asemenea, pentru foarte multe persoane care trăiau din turism aici și aveau o formă organizată de a face asta, Guvernul se va gândi la niște măsuri așa cum au fost cele din perioada pandemiei”, a spus Nicușor Dan. Președintele a fost însoțit în județul Harghita de liderul UDMR Kelemen Hunor, de ministrul Dezvoltării Cseke Attila, de ministrul Finanţelor Tanczos Barna şi de ministrul Economiei Bogdan Ivan.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

În urma precipitațiilor abundente din ultima perioadă, Salina Praid a fost inundată. Apa a ajuns inclusiv în zona dedicată turiștilor, iar autoritățile locale se tem că există risc de prăbușire din cauza apei care a intrat în galeriile minei de sare.

REACȚIA PREMIERULUI INTERIMAR

Premierul interimar Cătălin Predoiu a scris, pe Facebook, că i-a cerut încă de ieri șefului Corpului de Control al prim-ministrului să verifice care au fost cauzele și responsabilii în cazul situației salinei Praid.

”În deplină consonanță cu poziția Președintelui Nicușor Dan, ieri am dispus șefului Corpului de Control al Primului Ministru efectuarea unui control care să lămurească rapid și temeinic cauzele și responsabilii situației create la Salina Praid. De asemenea, tot ieri am dispus formarea unui grup de lucru compus din secretari de stat desemnați de miniștrii de la ministerele Economiei, Mediului, Finanțelor, Dezvoltării și Internelor, care să identifice soluțiile economice, tehnice și financiare pentru ajutarea comunității locale în refacerea bazelor activității sociale și economice, precum și pentru repararea pagubelor și recuperarea Salinei”, este publicat pe pagina de Facebook a Guvernului.

(Fotografie: Administrația Prezidențială)


Ultimele stiri
Ungaria: Viktor Orban anunță creșterea cu 11% a salariului minim în 2026 | AUDIO

Statele Unite permit tranzacţiile cu benzinăriile Lukoil din afara Rusiei până la sfârşitul lunii aprilie

Neamț: Autocamion cuprins de flăcări în mers, în comuna Pipirig | VIDEO

Diana Buzoianu exclude varianta demisiei după criza apei de la Paltinu: „În acest caz nu există nicio urmă…

Patru drone militare neidentificate au încercat să se apropie de avionul în care se afla Volodimir Zelenski |…

Cerealele din Europa, pline de substanțe chimice: Concentrațiile sunt de 100 de ori mai mari decât în apa…

București: Bărbat decedat după ce a fost lovit de o motocicletă în Pasajul Unirii

Ucraina acuză Rusia că trimite copii ucraineni din teritoriile ocupate în tabere de „reeducare” din Coreea de Nord…

Portretul lui Moș Nicolae: Cum îl descriu copiii și cum și-l amintesc adulții. Copil: „Cred că este invizibil”…

Nicușor Dan a trimis Parlamentului, pentru reexaminare, legea privind combaterea extremismului | AUDIO