Confidenţialitate


Actriţa Florina Cercel, audiată ca martor în dosarul Mineriadei


Actriţa Florina Cercel a fost audiată, astăzi, la Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în calitate de martor în dosarul Mineriadei, în care au fost puse sub acuzare pentru infracţiuni contra umanităţii mai multe persoane, printre care Ion Iliescu, Petre Roman, Virgil Măgureanu, Gelu Voican Voiculescu şi Miron Cozma.

Florina Cercel a declarat, după ce a fost audiată timp de aproximativ o oră, că le-a spus procurorilor ce ştia despre fostul său coleg Ovidiu Iuliu Moldovan, care a fost bătut în timpul evenimentelor din 13-15 iunie 1990.

Actorul Ovidiu Iuliu Moldovan, decedat în 2008, a vorbit, în 1990, din balconul de la Universitate, alături de alte persoane care au contestat puterea de atunci de la Bucureşti, printre aceştia fiind Ana Blandiana, Victor Rebengiuc, Gheorghe Zamfir, Doina Cornea şi Gabriel Liiceanu.

În dosarul Mineriadei, marţi a fost audiat, în calitate de martor, Dumitru Mazilu, fost prim-vicepreşedinte al Consiliului Frontului Salvării Naţionale.

Începând din 11 ianuarie au fost la Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru a lua la cunoştinţă că sunt inculpaţi în dosarul Mineriadei, pentru infracţiuni contra umanităţii, Ion Iliescu, Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu, Adrian Sârbu, Virgil Măgureanu, Emil “Cico” Dumitrescu şi Miron Cozma.

Şi Andrei Pleşu, fost ministru al Culturii în iunie 1990, a fost audiat în calitate de martor în acest dosar.

Procurorii au publicat, în ianuarie, fotografiile a peste 100 de persoane reţinute în 13 iunie 1990, la Mineriadă, încercând să le găsească cu ajutorul populaţiei. Ministerul Public arăta atunci că nu are date suficiente care să poată duce la identificarea acestora întrucât au fost indicate în albumele foto realizate în incinta U.M. Măgurele numai cu nume şi prenume, fără alte date suplimentare.

Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a anunţat, în 23 decembrie 2016, că în dosarul cunoscut sub numele de “Mineriada 13 – 15 iunie 1990” s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale, pentru infracţiuni contra umanităţii, faţă de Ion Iliescu, la data faptelor preşedinte al Consiliului Provizoriu de Uniune Naţională şi preşedinte al României, Petre Roman, fost premier, Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru, Virgil Măgureanu, fost director al Serviciului Român de Informaţii, Nicolae Dumitru, fost prim-vicepreşedinte al Frontului Salvării Naţionale şi Mugurel Cristian Florescu, general în rezervă, fost adjunct al procurorului general al României şi şef al Direcţiei Procuraturilor Militare.


Ultimele stiri
Obiceiuri de Crăciun în Muntenia. Brezaia și jocul ursului

Obiceiuri de Crăciun, în Moldova. Îmblânzirea anului ce vine și a „Urșilor de la Comănești”. Alungarea duhurilor rele…

Obiceiuri de Crăciun, în Crișana. Prin ce se deosebește Turca din Bihor față de cea din alte zone…

Obiceiuri de Crăciun, în Oltenia. Ce presupun Viflaimul din Dolj, Vasilca și scormonitul în foc | AUDIO

24 decembrie, Ajunul Crăciunului. Colindatul și alte obiceiuri la români

Constanța: Protest al angajaților CT Bus și al altor constănțeni în fața primăriei, în ziua aprobării unor taxe…

Sibiu: Incident la un hotel din municipiu. Tavanul de deasupra unei piscine s-a prăbușit peste persoanele aflate în…

Ce tradiții mai respectă de Crăciun unii bucureșteni și ce e cel mai important pentru ei în această…

Programa la Limba și literatura română pentru clasa a IX-a a fost revizuită și prezentată la Ministerul Educației.…

Vrancea: Accident rutier pe A7, la mai puțin de două ore de la deschiderea circulației pe tronsonul Focșani-Adjud.…