Confidenţialitate


Acizii graşi Omega3 din peşte scad riscul apariţiei artritei reumatoide


Artrita reumatoidă este o boală cronică autoimună ce cauzează dureri şi inflamaţii în special în articulațiile mâinilor, picioarelor și genunchilor. Peste jumătate dintre pacienți sunt femei. Sistemul imun atacă țesutul articular și acesta se inflamează. Astfel, în perioadele active ale bolii, articulațiile devin dureroase, înțepenite, se umflă și prezintă căldură locală.

Fiind vorba de un proces inflamator, un grup de cercetători suedezi s-au folosit de proprietățile antiinflamatoare ale acizilor grași Omega3 și au studiat rolul acestora în tratarea artritei reumatoide.

La studiu au participat 32.000 de femei care timp de 10 ani au completat chestionare privind alimentele consumate. În această perioadă, 205 dintre participantele la studiu au dezvoltat artrită reumatoidă. Autorii studiului au ajuns la concluzia că persoanele care au consumat peşte gras săptămânal au prezentat cu 52% mai puţine riscuri de a dezvolta această boală.

Peştele gras conţine cele mai mari concentraţii de acizi graşi Omega 3, consideraţi esenţiali, iar organismul nu îi poate obţine din alte surse decât din dieta alimentară. Acizii graşi Omega 3 pot bloca procesul de inflamare.

Astfel, peştele gras, precum somonul şi macroul, heringul, sardinele şi păstrăvul, consumat cel puţin o dată pe săptămână, poate reduce la jumătate riscul de a dezvolta artrită reumatoidă.

Aceleași beneficii pot fi obţinute şi din consumul de peşte slab – cod, calcan – , însă acesta trebuie consumat de patru ori pe săptămână. În schimb, o singură porţie de peşte gras consumată pe săptămână poate reduce riscul cu 52%.

Diferenţa constă în cantitatea mare de acizi graşi Omega 3 existentă în peştele gras.


Ultimele stiri
Un feribot cu aproximativ 270 de persoane la bord s-a scufundat în largul Ciprului de Nord, scrie presa…

Elveția: Un om a murit și alți cinci sunt răniți, după ce au fost împușcați azi-noapte la o…

MApN: O altă dronă a ajuns în proximitatea frontierei cu România în această dimineață, două avioane F-16 ridicate…

Şedinţe la PSD/Consiliul Politic Naţional şi grupurile parlamentare se reunesc la Sinaia

Dinamo, ţinută în şah de Corvinul Hunedoara (1-1), în Superligă

Zelensky: Cel puțin 37 de oameni au murit azi-noapte lângă Kiev, după ce un depozit a fost ținta…

Neamț: Excursiile pentru fotografierea caprelor negre au devenit o afacere la vedere | O „tură foto la capre”…

Moody’s, după ce România nu a adoptat legea salarizării: „Impasul politic care a împiedicat în cele din urmă…

Timiș: Un șofer care încerca să fugă de poliție a lovit o altă mașină care circula regulamentar și…

Sibiu: 19 unități din 16 localități participă în această seară la ”Noaptea Muzeelor la Sate”



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează