Gheorghe Benu ar fi implicat în dosarul privind acordarea ilegală de subvenții agricole.
' Mai multe percheziții au loc în această dimineață la sediul central al instituției, dar și la filiala din Suceava.
Polițiștii au descins la 10 adrese din București și Călărași.
Proiectul Roşia Montană a stârnit ample proteste de stradă, toamna trecută.
Acestea vor putea fi folosite numai pentru destinațiile interne, nu și pentru vacanțele în străinătate.
Reducerea CAS ar însemna un minus la bugetul statului de 2,6 miliarde de lei, pentru 6 luni, adică de la…
Medicii de la Spitalul 'Sfântul Spiridon' din Iași spun că femeia de 77 de ani a ajuns la spital la…
Ilie Vonica este patronul clinicii private Polisano.
El a transmis același mesaj și celorlalți aliați est-europeni.
Este al doilea gest puternic american faţă de Kiev, după ce Obama a propus ieri alocarea unui miliard de euro…
Peste 300 de teroriști au murit și alte câte sute de oameni au fost rănite în confruntări.