Confidenţialitate

Batrana de 25 de kilograme, tinuta in spital dupa ce familia a refuzat sa o primeasca acasa

Medicii Spitalului ‘Sf. Spiridon’ Iași au sesizat Poliţia în cazul unei femei de 77 de ani din comuna ieşeană Gorban care cântăreşte doar 25 de kilograme şi a fost tratată în unitate şi trimisă acasă cu ambulanţa, familia acesteia refuzând să o primească, astfel că bătrâna a fost readusă la spital.

Medicii de la Spitalul ‘Sfântul Spiridon’ din Iași spun că femeia de 77 de ani a ajuns la spital la începutul săptămânii trecute, în stare gravă, și a fost diagnosticată cu ‘casexie extremă’, boală care se manifestă prin slăbire generală a organismului, cu scăderea activității sistemelor morfuncționale, hipotensiune și topire musculară.

‘Aceasta a fost internată de medicul de gardă și tratată, a fost rehidratată și realimentată. La diagnostic s-au adăugat și tulburări psihice ușoare. Medicul curant nu a văzut un asemenea caz în 25 de ani de medicină. În cursul internării a vizitat-o un fiu și au sunat la ea trei fiice de la Gorban, Petroșani și una din Italia’, a declarat, marţi, Diana Cimpoeșu, medic-șef UPU-SMURD Iaşi.

Aceasta a spus că, observându-se faptul că există o familie care să o aștepte pe femeie, bătrâna a fost trimisă acasă, luni, cu o ambulanță.

‘A fost externată și trimisă acasă cu ambulanța, dar nu a fost primită și autoritățile locale au sunat să fie trimisă înapoi la Iași. Acum este iar în clinica medicală, am apelat la Poliție, la primarul din Gorban și la asistența socială. Crede cineva că este datoria unui spital regional de urgență să hrănească și să îngrijească această bătrână cu casă, copii și nepoți?’, a mai spus medicul Diana Cimpoeșu.

Contactat de corespondentul MEDIAFAX, primarul comunei Gorban, Dănuţ Rotaru, a spus că echipajul ambulanței care a mers să o ducă pe femeie acasă a venit fără să anunțe autorităţile locale, iar doi dintre membrii familiei au dat declarații scrise la primărie că nu o pot primi pe bătrână pentru a avea grijă de ea.

‘Au trimis-o acasă fără să ne anunțe, fără nimic. A venit doar cu șoferul de pe ambulanță, fără medic, fără nimic și noi nu eram pregătiți. Nu știam nimic, nu făcuserăm anchetă socială în familie, dacă se poate integra. Dovada e că doi dintre copii ne-au dat declarație scrisă că nu vor să o primească fiindcă stau și ei în gazdă’, a declarat primarul comunei Gorban.

Acesta susține că în cursul zilei a reușit să vorbească la fostul spital pentru bătrâni din comuna Răducăneni ca să o primească pe bătrână până când se soluționează situația de acasă.

‘E fostul spital de bătrâni, finanțat de Consiliul Județean. Au toate locurile ocupate, dar au fost de acord să o primească provizoriu până când ajungem să găsim soluții legale să aranjăm o cameră ca să fie adusă înapoi și cred că trebuie să găsim personal care să o îngrijească până o să reușim să sensibilizăm familia’, a mai spus primarul.

Potrivit acestuia, miercuri reprezentanții Primăriei Gorban vor solicita Spitalului de Urgențe ‘Sfântul Spiridon’ din Iași să o trimită din nou pe femeie cu ambulanţa, pentru a o putea interna la Răducăneni.