Parlamentul a adoptat declarația prin care se cere demisia președintelui Traian Băsescu, urmare a scandalului în care e implicat fratele…
Codul galben intră în vigoare miercuri la ora 12 și este valabil până joi dimineață.
Adrian Năstase va executa 4 ani și jumătate de închisoare
Tinerii vor susține două ore de studii de balet în strada, pentru a obține un spațiu în care să se…
Printre tinerele care își ofereau serviciile sexuale erau și mai multe minore.
Acesta a fost reținut ieri de procurorii DNA.
Camera Deputaților a modificat legea astfel încît aceștia să nu mai poată fi declarați incompatibili.
Demersul a fost inițiat de șeful Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, care consideră că șeful statului trebuie să lase fotoliul de…
Aproximativ 800 de rebeli talibani luptă împotriva armatei afgane în mai multe districte din provincia Helmand (sud), în cadrul unei…
Grupările inamice Statul Islamic în Irak şi Levant (SIIL) şi Frontul al-Nusra, aripa siriană a reţelei teroriste Al-Qaida, au decis…
Patru dispozitive improvizate, 'cu o putere slabă', au explodat la intervale apropiate de timp, la o oră de vârf în…