Mathias Mueller este susținut de familia Porsche – care controlează grupul auto, precum și de lideri sindicali. Principala sa misiune…
Botezat Bloodhound, vehiculul este creat să spargă actualul record de viteză, de 1.228 de kilometri pe oră, stabilit în 1997.…
Palestinianul Ayham al-Ahmad a devenit cunoscut după apariţia pe internet a unor înregistrări în care acesta cânta alături de…
Runnin’ este cea mai nouă piesă marca Naughty Boy și aduce în prim plan o colaborare de zile mari cu…
Cântăreața Lady Gaga s-a implicat de curând într-o campanie socială cu un subiect destul de delicat: violurile din campusurile universitare.…
Vlad Petreanu și Cristian Tudor Popescu vă invită să vă exprimaţi opinia şi să o faceţi auzită în întreaga ţară sunând…
Am butonat toată săptămâna prin magaziile android și iOS, mi-am dat seama că există mii de aplicații pentru editarea fotografiilor.…
Planuri ambițioase din partea ministrului Transporturilor. Iulian Matache vrea să extindă linia de cale ferată a Bucureștiului până în Aeroportul…
Vladimir Putin l-a sunat pe cântărețul Elton John și, de această dată, nu este o farsă – după cum precizează…
De luni, 28 septembrie şi până pe 4 octombrie 2015, în intervalul orar 7 – 19, circulația rutieră pe DN10…
Festivalul Internaţional de Carte Transilvania de la Cluj începe pe 6 octombrie cu un marş al lecturii, prin care se…