Confidenţialitate

5 rochii de seară pentru luna de miere în țările calde (P)

Ți-ai programat să-ți petreci luna de miere într-unul dintre cele mai exclusiviste resorturi din Europa sau de peste oceane?

Să petreci luna de miere la mare, la soare, într-una din țările exotice, este, fără doar și poate, cel mai frumos cadou pe care ți-l faci odată cu primii pași în viață oficială de cuplu. Și, bineînțeles, bagajul de călătorie, în care vei introduce multe dintre ținutele tale favorite, ar trebui să fie pe măsură.

Indiferent că vei merge la destinație cu avionul sau cu autocarul, este bine să ai în vedere ca acesta să fie cât mai compact, astfel încât să nu ai grija bagajelor și, cu atât mai mult, să nu ocupi loc fără rost de care vei avea nevoie la întoarcere, ca să-ți susții suvenirurile sau noile achiziții pe care le vei face.

Iar pentru acele seri călduroase în care îți propui să ieși cu soțul pe faleză, la o cină în cadrul unei terase sau al unui restaurant etc. îți propunem câteva rochii de seară pe care să le ai în vedere.

Rochia Amia din vâscoză

Dacă eșți o mare fană a rochiilor lungi și vrei să te simți ca o adevărată prințesă, rochia Amia este exact ceea ce ai nevoie pentru bagajul tău de călătorie și pentru serile în care-ți vei petrece timpul într-un cadru festiv și nu numai. Această rochie maxi este prevăzută cu un șliț impunător care-ți oferă o notă aparte de feminitate și un aer sexi, ieșind cu ușurință în evidență prin intermediul imprimeului floral și al nuanței spectaculoase de gri pastel. Este și confecționată din vascoză, astfel ca pielea ta să respire și să se simtă comod chiar și în serile toride. Decolteul adânc în V îți va pune bustul în valoare și îi va oferi susținerea de care are nevoie, în timp ce talia îți va fi conturată de acele dungi orizonate concepute din material plisat.

Rochia plisată Alicia

Iubim pliseurile indiferent de situație pentru că sunt un detaliu chic care poate schimba întru totul aparențele și viziunea despre cum ar trebui să arate o ținută elegantă. Te vei simți drept cea mai frumoasă proaspătă mireasă purtând rochia Alicia care are un croi lejer la partea superioară, fără decolteu ce-ți lasă pielea la vedere, cu mâneci ample ce se termină sub formă unui clopot și o fustă bogată într-un material plisat de excepție. Este o rochie fluidă, extrem de lejeră, care-ți va oferi întregul confort de care ai nevoie, dar și rafinamentul pe care-l cauți de exemplu, la o cină romantică.

Rochia Sânziana din voal

Simte-te ca în al nouălea cer și cu rochia Sânziana! În ciuda simplității sale, această rochie te ajută să arăți senzațional prin bogăția materialului din voal ce prezintă mâneci lungi, clopot, umeri căzuți și terminații încrețite la nivelul fustei. Nuanța de bej se potrivește cu toate tipurile de piele, fiind perfectă chiar și dacă vrei să-ți pui pielea bronzată în evidență.

Rochia cu paiete Charme

O seară la club sau poate un eveniment și mai special în care vrei să arăți și să te simți de milioane? Cu rochia Charme nu vei da greș și nici nu-ți vei compromite finanțele disponibile în portofel. Este o rochie asimetrică superbă, bogată în milioane de paiete care te vor ajută să strălucești sub clar de lună sau în lumina reflectoarelor, transformându-te în cea mai bună versiune a ta.

Rochia boho Carly din chiffon

Nu uită să arunci un ochi și peste rochia boho Carly, un model perfect pentru fetele tradiționale care vor o rochie fluidă, feminină, fabricată în Polonia, dar care oferă un plus de elegantă, printr-un croi și un imprimeu clasic.

Sigur, acestea sunt doar câteva opțiuni. Răsfoiește magazinul online JojoFashion.ro ca să vezi și mai multe modele de rochii.