Confidenţialitate


16 persoane au intrat în greva foamei în fața Complexului Energetic Oltenia


Este vorba despre lideri de sindicat, angajați și un avocat care protestează încă de ieri împotriva deciziei Ministerului Energiei de a

muta sediul companiei de la Târgu-Jiu la București.

Unui grevist deja i s-a făcut rău și a avut nevoie de îngrijiri medicale.  

Decizia de a intra în greva foamei a aparținut luni unui lider de sindicat, Gabriel Căldărușe. După doar câteva ore, alte 14 persoane s-au alăturat protestului, anunțând că intră în refuz de hrană. Printre ele și un avocat din Gorj, Gheorghe Pecingină, care și-a delegat colegii pentru a-l substitui în instanță în următoarele două săptămâni, pentru a intra în greva foamei. Toți sunt nemulțumiți de faptul că Ministerul energiei a luat decizia de a muta sediul complexului energetic Oltenia la București. Motivele pentru care se dorește această mutare au fost explicate într-un comunicat. În acesta se precizează faptul că, prin mutarea sediului s-ar reduce costurile de deplasare ale directorilor companiei de la Târgu-Jiu la București.

Sindicaliștii susțin că peste 85% din activitatea de producție a complexului se desfășoară în Gorj și se opun acestei mutări. Pe lângă cei care au intra în greva foamei, miercuri în piața Prefecturii va fi organizat un miting de protest la care vor participa 2.000 de oameni.

 


Ultimele stiri
Nicușor Dan: „Marea Neagră a fost pomenită ca risc de securitate pentru Europa” / În Irlanda, Președintele României…

Alexandru Stoica, despre comasarea voluntară a comunelor: „Este posibil să o avem și în decembrie, dar, mai mult…

DIICOT: Nu există probe că motorina tranzacționată de gruparea din Constanța provenea din Rusia

Programul Rabla 2027 ar putea favoriza mașinile produse în Europa. Ministrul Economiei cere prioritate pentru producția românească |…

Guvernul propune o strategie pentru prevenirea violenței și extremismului în școli. 50.000 de părinți ar urma să fie…

Piața Victoriei. Alexandru Stoica, ministrul Dezvoltării, discută despre comasarea primăriilor și reforma administrației locale

Arad: Studenții Universității „Aurel Vlaicu” vor face cursuri online până la începutul lui 2027, pentru reducerea cheltuielilor instituției.…

SUA: Atac armat în Washington, lângă Casa Albă: Un om a murit, iar patru au fost răniți

Încep lucrările la Pasajul Prieteniei, în sudul Capitalei. Traficul va fi restricționat în două etape, iar pasajul ar…

Vladimir Putin, după întâlnirea cu emisarii lui Trump: Rusia vrea pace în Ucraina, dar nu acceptă prezența trupelor…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează