Confidenţialitate


Actrița Debbie Reynolds a murit, la o zi după decesul fiicei sale Carrie Fisher


Actrița Debbie Reynolds a murit, la o zi după decesul fiicei sale Carrie Fisher

Cunoscută mai ales pentru rolul său în comedia muzicală ‘Singin’ in the Rain’ (din 1952), Debbie Reynolds a murit miercuri la Los Angeles, la 84 de ani, la doar o zi de la decesul fiicei sale, Carrie Fisher, celebra prințesă Leia din seria “Star Wars”.

Potrivit portalul de știri despre vedete TMZ, Debbie Reynolds ar fi fost spitalizată de urgență mai devreme, miercuri, după ce ar fi suferit un atac cerebral.

“A dorit să fie cu Carrie”, a declarat Todd Fisher, fiul său și fratele lui Carrie.

Actrița era bulversată de decesul fiicei sale Carrie Fisher la numai 60 de ani, marți, la Los Angeles, urmare a unei crize cardiace.

Debbie Reynolds a scris în aceeași zi un scurt mesaj pe Facebook, semnat “mama lui Carrie”: “Mulțumesc tuturor celor care au știut să aprecieze darurile și talentele fiicei mele geniale și adorate. Vă sunt recunoscătoare pentru gândurile și rugăciunile voastre care o vor ghida de acum spre următoarea sa etapă”.

Născută la 1 aprilie 1932, la El Paso, în Texas, Debbie Reynolds a fost măritată cu Eddie Fisher, cântăreț și vedetă de televiziune.

Carrie Fisher s-a născut din căsătoria lor. Dar mariajul părinților săi a eșuat după patru ani, când Eddie Fisher a părăsit-o pe Debbie Reynolds pentru Elizabeth Taylor.

În 1964, Debbie Reynolds a primit o nominalizare la Oscar ca protagonistă a filmului ‘The Unsinkable Molly Brown’.


Ultimele stiri
200 de mineri de la Cariera Jilţ Nord protestează împotriva tăierii voucherelor de vacanță, un drept prevăzut în…

Confirmări ale mărturiilor din documentarul Recorder din partea magistraților veniți la Cotroceni. O procuroare vorbește despre derapajele din…

SUA: Inteligența artificială, folosită în alegerea cadoului perfect de Crăciun de aproape 60% din respondenții unui studiu  |…

Protest „colind” al comunității Declic, la Palatul Cotroceni, în semn de solidaritate cu magistrații care au curajul să…

Cum explorați o gamă de parfumuri pentru a găsi aroma care vă definește (P)

Ce este tehnologia eSIM și cum îți schimbă călătoriile (P)

Magistrații, față în față cu președintele Nicușor Dan, la Palatul Cotroceni. Ce nereguli îi sunt comunicate. Judecător: În…

Senatul dezbate și votează moțiunea simplă împotriva ministrului de Interne, Cătălin Predoiu

Camera Deputaților dezbate moţiunea simplă pe Justiţie | Ministrul Marinescu este invitat şi la “Ora Guvernului”

‘Corupţia Ucide’ – scrisoare deschisă către CSM: Separarea puterilor în stat nu presupune separarea Justiţiei de societate