Confidenţialitate

SUA își închid ambasada de la Kiev. Eforturile diplomatice se intensifică | LIVE UPDATE

Președintele Statelor Unite ale Americii și președintele Ucrainei au discutat duminică, 13 februarie, iar Joe Biden i-a comunicat lui Vladimir Zelenskiy că SUA vor răspunde „rapid și decisiv” la orice agresiune care vine din partea Rusiei. La aceeași discuție, Vladimir Zelenskiy i-a cerut lui Joe Biden mai mult sprijin militar și financiar. În plus, președintele Ucrainei i-a cerut lui Biden să-i viziteze cât mai curând posbil, însă oficialii de la Casa Albă au comunicat că este foarte puțin probabil ca Biden să călătorească în Ucraina în acest moment.

Luni, Statele Unite ale Americii și-au închis ambasada de la Kiev, “relocând temporar” în orașul vestic Liov personalul diplomatic rămas în acestă țară. “Îi îndemnăm cu tărie pe toţi cetăţenii americani rămaşi în Ucraina să părăsească imediat ţara”, a declarat, luni seară, secretarul de stat Antony Blinken.

Ambasadorul rus pe lângă Uniunea Europeană, Vladimir Cijov, a declarat, pentru cotidianul britanic The Guardian, că țara sa “nu va invada Ucraina decât dacă este provocată”.

Citate de agenția Reuters, surse occidentale din domeniul securităţii susțin că mercenari ruşi şi-au sporit prezenţa în Ucraina în ultimele săptămâni, alimentând temeri în rândul anumitor state membre că Moscova ar putea încerca să fabrice un pretext pentru o invazie.

Ministrul rus al Apărării, Serghei Șoiglu, i-a transmis președintelui Vladimir Putin că unele exerciții militare de la granița cu Ucraina au fost “finalizate”, iar altele sunt “pe cale de a se încheia”.

Luni, ministrul rus de Externe i-a cerut liderului de la Kremlin să acorde mai mult timp diplomaței pentru a găsi o rezolvare la actualele tensiuni.

Ocaziile de a dialoga “nu s-au epuizat, (dar) nu trebuie să dureze la nesfârşit”, a adăugat Serghei Lavrov, potrivit căruia Moscova este ”pregătită să asculte contrapropuneri serioase”.

Într-o convorbire telefonică avută luni, președintele american, Joe Biden, și premierul britanic, Boris Johnson, au convenit, de asemenea, că eforturile diplomatice nu trebuie să înceteze.

Șefa Parlamentului European, Roberta Metsola, a declarat, luni, că instituţia pe care o conduce este alături de Ucraina în actuala criză cu Rusia.

Aflat luni la Kiev, cancelarul german a declarat că Occidentul este pregătit pentru “un dialog serios” cu Rusia despre probleme care țin de securitatea europeană.

Totodată, Olaf Scholz a transmis că țara sa este “alături de Ucraina”, a cărei integritatea teritorială nu este negociabilă, și a avertizat Rusia cu sancțiuni în eventualitatea unei invazii militare.

La rândul său, președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a opinat că situația de la granița cu Rusia reprezintă o „provocare fără precedent pentru Europa, dar și la nivel global”.

După Kiev, Olaf Scholz ajunge, marți, la Moscova pentru o întrevedere cu președintele Vladimir Putin.

La București, Ministerul de Interne va definitiva, marți, planul de gestionare a unui eventual aflux masiv de refugiaţi dinspre Ucraina.

Potrivit ministrului Lucian Bode, taberele de cazare temporară sunt deja pregătite pentru a fi operaţionalizate. De asemenea, găzduire va putea fi oferită în săli de sport, la cămine, pensiuni și hoteluri.

“Frontierele de stat ale României sunt sigure şi România este o ţară sigură”, a insitat ministrul.

UPDATE: Președintele Parlamentului European: „Poziția noastră este clară, suntem alături de Ucraina”

Roberta Metsola, președintele Parlamentului European, a declarat în cursul zilei de luni că Ucraina are tot sprijinul administrației europene.

 

UPDATE: SUA are informații care indică avansarea operațiunii Rusiei de a invada Ucraina

Mai multe informații, inclusiv serviciile de comunicații rusești, indică faptul că forțele rusești din jurul Ucrainei „își avansează în mod clar capacitatea de a invada”, în orice moment, potrivit unui înalt oficial al administrației.

„Se pregătesc din ce în ce mai bine”. Aceste informații au determinat SUA să concluzioneze că un atac rusesc, inclusiv un asalt asupra capitalei Kiev, ar putea începe fără niciun avertisment, a declarat oficialul.

În prezent, se estimează că există aproximativ 130.000 sau mai multe forțe rusești la granița cu Ucraina, potrivit a două surse familiare cu evaluările recente.

SUA nu caracterizează încă mișcările rusești drept „pregătiri finale”, deoarece Putin are încă timp să ordone oprirea oricărei acțiuni militare, a spus oficialul.

Miniștrii Apărării din NATO se reunesc miercuri și joi la Bruxelles și în acest moment SUA nu pot exclude o acțiune militară a Rusiei în timpul acestei reuniuni ministeriale, a spus oficialul. Secretarul Apărării, Lloyd Austin, este așteptat să participe personal la această reuniune, scrie CNN.

UPDATE: Kremlinul dă semne că ar vrea să poarte mai multe discuții cu Occidentul în contextul crizei de la granița cu Ucraina

Kremlinul a semnalat luni că este pregătit să continue să discute cu Occidentul despre nemulțumirile legate de securitate care au dus la actuala criză din Ucraina, oferind speranța că Rusia nu ar putea invada Ucraina în câteva zile, așa cum se tem tot mai mult SUA și Europa.

UPDATE: Olaf Scholz: Suntem pregătiți pentru un dialog serios cu Rusia despre probleme care țin de securitatea europeană

Olaf Scholz a declarat luni în cadrul unei conferințe de presă în Kiev că: „Suntem pregătiți pentru un dialog serios cu Rusia despre probleme care țin de securitatea europeană. NATO și SUA au prezentat Rusiei propuneri concrete, pe care noi le sprijinim. Acum așteptăm reacția și răspunsul Rusiei”, scrie CNN.

UPDATE: Olaf Scholz: Vizitez Ucraina într-un context „foarte serios”

Cancelarul german i-a transmis președintelui Ucrainei că vizita sa vine într-un context „foarte serios”.

În timp ce vorbea în cadrul unei conferințe de presă susținută la Kiev în cursul zilei de luni, cancelarul german i-a spus lui Vladimir Zelenskiy că Germania este alături de Ucraina.

Discuțiile dintre cei doi au durat două ore, iar Scholz le-a descris drept „bune și corecte”.

Cancelarul german a anunțat și o suplimentare financiară de 150 de milioane de euro pentru Ucraina.

UPDATE: Președintele Ucrainei: Situația de la graniță reprezintă o „provocare fără precedent pentru Europa, dar și la nivel global”

Președintele Ucrainei a declarat în cursul zilei de luni că situația de la graniță este „o provocare fără precedent pentru Europa, dar și la nivel global”, scrie CNN.

UPDATE: Informațiile deținute de SUA arată că planul de invazie al Rusiei include atac aerian cu rachete și bombe

Cele mai noi informații primite de Statele Unite ale Americii arată că Rusia continuă să-și întărească forțele de la granița cu Ucraina, pregătindu-se pentru un atac militar în cursul acestei săptămâni, conform unui oficial american citat de CNN.

SUA cred că Rusia ar putea ataca mai întâi pe cale aeriană, cu rachete asupra infrastructurii militare cheie, inclusiv aerodromuri, sisteme de apărare aeriană și de avertizare timpurie, mai scrie CNN.

Duminică, consilierul Casei Albe pe probleme de Securitate Națională, Jake Sullivan, a declarat că „Dacă Rusia ar invada Ucraina, cel mai probabil vor începe cu un baraj de rachete și bombe”.

UPDATE: Sergei Lavrov i-a comunicat lui Putin că Moscova ar trebui să continue pe calea diplomatică

Ministrul de Externe, Sergei Lavrov, i-a sugerat lui Vladimir Putin că Moscova ar trebui să continue discuțiile în cheie diplomatică.

Lavrov s-a întâlnit luni cu Putin, scrie The Guardian.

UPDATE: Londra, premierul britanic: O invazie a Rusiei în Ucraina ar fi posibilă în „următoarele 48 de ore”

O nouă atenționare transmisă de la Londra: premierul britanic susține că o invezie rusă în Ucraina ar fi posibilă „în următoarele 48 de ore”.

Anterior, președintele american spunea că există dovezi că se pregătește un atac.

UPDATE: Un avion militar german care transporta întăriri ale trupelor militare a aterizat luni în Lituania

Prima din mai multe desfășurări planificate de NATO, pe fondul temerilor din regiune cu privire la o posibilă invazie rusă în Ucraina, scrie The Guardian care citează Reuters.

Avionul A400M a transportat aproximativ 70 de soldați din ceea ce se așteaptă să ajungă la o desfășurare de 360 de militari germani, care se adaugă la forțele NATO existente în regiune, a declarat un purtător de cuvânt al Grupului de luptă al Alianței pentru prezența înaintată consolidată.

Noile desfășurări includ trupe de recunoaștere și de artilerie și medici de la unități din întreaga Germanie, precum și aproximativ 100 de obuziere și alte vehicule, iar sosirile sunt așteptate să continue pe parcursul acestei săptămâni.

„Este un semnal puternic că Germania este dispusă și capabilă să întărească imediat grupul de luptă, în funcție de necesități”, a declarat reporterilor locotenent-colonelul Daniel Andrae, comandantul german al trupelor NATO din Lituania.

„Sunt foarte bucuros să-i am pe băieți alături de mine și să fiu pregătit pentru tot ceea ce ar putea să apară”, a adăugat Andrae. „Soldații care au sosit în plus vor rămâne atât timp cât va fi nevoie de ei”, a mai spus el.

UPDATE: Kremlin: Dacă Ucraina renunță la aspirația de a adera la NATO, acest lucru ar ajuta la rezolvarea preocupărilor Rusiei

Ambasadorul Ucrainei în Marea Britanie a revenit luni asupra remarcilor care sugerau că Kievul ar reconsidera încercarea de a adera la NATO, în contextul în care Rusia a masat la granița cu Ucarina forțe militare majore. Ambasadorul Ucrainei în Marea Britanie a declarat că ar putea fi făcute și alte concesii, scrie Reuters.

Kremlinul a declarat că, dacă Ucraina renunță la aspirația sa de a adera la alianța militară americano-europeană, acest lucru ar ajuta în mod semnificativ la rezolvarea preocupărilor Rusiei și că președintele Vladimir Putin se va întâlni luni cu miniștrii săi de Externe și de Apărare.

Acest anunț vine după ce Washington-ul a comunicat că Rusia ar putea invada Ucraina în orice moment și după ce G7 a avertizat Rusia că vor exista consecințe economice „masive” dacă acest lucru se va întâmpla.

UPDATE: France 24: Străinii se pregătesc să părăsească Ucraina

France 24 a publicat un video care îi arată pe cetățenii străini din Ucraina în timp ce se pregătesc să părăsească țara, în contextul în care Statele Unite ale Americii avertizează că acțiunile militare din partea Rusiei sunt iminente. Moscova neagă că ar exista planuri de invadare a Rusiei.

 

UPDATE: Olaf Scholz a ajuns în Kiev în urmă cu 25 de minute

Cancelarul german Olaf Scholz a transmis într-un mesaj pe Twitter că în timpul vizitei în Ucraina va exprima „solidaritate și ajutor în mod susținut”.

„Astăzi la Kiev și mâine la Moscova, voi continua discuțiile noastre privind situația încă foarte gravă de la granița cu Ucraina. La Kiev, este important pentru mine să exprim solidaritatea și sprijinul nostru continuu față de Ucraina”, a scris Olaf Scholz pe Twitter.

 

Olaf Scholz a ajuns în Kiev în urmă cu 25 de minute.

UPDATE: France 24: Situația din teren a atins un punct critic

Pare că situația din teren a atins un punct critic, în timp ce Rusia și Ucraina își intensifică manevrele la graniță, scrie France 24 într-o postare pe Twitter. Pe măsură ce tensiunile se intensifică, unii ucraineni se pregătesc să ia armele.

 

UPDATE: Maia Sandu, mesaj pentru cetățenii Republicii Moldova în contextul tensiunilor de la granița cu Ucraina: „Vă îndemn să nu ne lăsăm manipulați de propaganda care cultivă dezbinarea”

„În asemenea momente, trebuie să rămânem solidari și uniți. Vă îndemn să nu ne lăsăm manipulați de propaganda care cultivă dezbinarea, să nu permitem urii să prindă rădăcini în societatea noastră. Indiferent de limba pe care o vorbim, de preferințele noastre politice, suntem cu toții cetățenii Republicii Moldova”, a scris Maia Sandu pe Facebook, alături de un mesaj video.

Știre inițială

Într-o intervenție pentru Fox News Sunday, purtătorul de cuvânt al Pentagonului a declarat că: „Cu siguranță nu este un semn că lucrurile se îndreaptă într-o direcția bună. Cu siguranță nu este un semn că Vladimir Putin are intenția de a diminua tensiunile. Și cu siguranță nu este un semn că se reangajează pe o cale diplomatică. Așadar, nu ne dă niciun motiv de optimism”.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Tot duminică, Ministrul ucrainean de Externe, Dmytro Kuleba, a solicitat o reuniune a Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE), invocând faptul că Rusia nu a răspuns la cererea Ucrainei de „explicații detaliate privind activitățile militare în zonele adiacente teritoriului Ucrainei și în Crimeea ocupată temporar”.

Franța le-a transmis cetățenilor, printr-un comunicat oficial, să se pregătească cu apă, alimente și haine călduroase. Oficialii francezi nu și-au sfătuit oamenii să părăsească Ucraina, pentru moment.

Europa FM a mers duminică dimineața la granița dintre România și Ucraina pentru a afla cum se simt tensiunile Rusia-Ucraina acolo. Unii dintre localnici au spus că se tem de un posibil conflict, alții au spus că e vorba despre dispute politice. Alexandru Neagu, corespondentul Europa FM care a realizat reportajul, îți spune mai multe aici: Reportaj exclusiv la granița cu Ucraina: Teamă de război dar și de un eventual val de refugiați.

Sâmbătă, 12 februarie 2022, peste 20 de țări și-au evacuat personalul diplomatic din Ucraina și le-a recomandat cetățenilor să părăsească țara sau să nu călătorească acolo. Printre acestea s-a aflat și România, care a ridicat nivelul de alertă pentru Ucraina la 7 din 8.

Vineri, 11 februarie 2022, Casa Albă a transmis că Rusia ar putea invada Ucraina înainte de finalul Jocurilor Olimpice de iarnă, conform informațiilor colectate din teren, însă oficialii Administrației Biden au ținut să sublinieze că nu au cunoștințe despre un mesaj clar de atac al lui Vladimir Putin.

Află în detaliu ce s-a întâmplat în weekend în contextul tensiunilor dintre Rusia și Ucraina:

Pentagonul, după discuția de sâmbătă dintre Biden și Putin: Nu este un semn că lucrurile s-ar îndrepta într-o direcție bună

Biden l-a avertizat pe Putin că va plăti scump dacă invadează Ucraina. Rusia ar putea acționa înainte de finalul JO de iarnă

Rămâi pe site-ul Europa FM pentru cele mai noi știri și informații despre situația Rusia-Ucraina.

Sursa foto: Twitter: Liveuamap / President Biden / Володимир Зеленський / Presindent of Russia

Citește și: Mii de ucraineni au ieșit în stradă, la Kiev

Autor: Carmen Zanfir