Sindicatele medicilor vor o creștere de 10%.
Așa a decis astăzi Senatul, care a dat votul final pe acest proiect de lege. ' Documentul va fi trimis…
O propunere legislativă care înlocuiește Programul 'Cornul și laptele' a trecut tacit de Senat.'Proiectul urmează să fie dezbătut și de…
PNL și PDL atacă la Curte deciziile Parlamentului prin care au fost desemnați membrii din Consiliul de Administrație al postului…
''Ministrul de român de Externe crede că adolescentul bătut în Franța este victima unor discursuri xenofobe și rasiste folosite de…
Înăuntru erau mai multe persoane însă niciuna dintre ele nu a fost rănită.
Ei verifică sediile unor firme și locuințele unor persoane suspectate că au vândut online produse electronice, pentru care nu au…
Presedintele Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului, Radu Petre, spune ca trimiterea in judecata a fostului tortionar Alexandru Visinescu este doar…
Atenționarea intră în vigoare la ora 3 noaptea și va expira vineri, la ora 15.00.
Băiatul de 16 ani, de etnie romă, a fost bătut crunt de 12 persoane și se află acum în comă.
În vârstă de 88 de ani, el este acuzat de crime împotriva umanității săvârșite în perioada în care a condus…