Confidenţialitate


West Ham United – Astra Giurgiu 2-2


West Ham United – Astra Giurgiu 2-2

Astra a marcat de două ori la Londra în prima manșa a turului 3 preliminar al Europa League.
Englezii au deschis scorul prin Valencia la jumătatea primei reprize iar până la pauză intervențiile lui Silviu Lung au făcut ca scorul să nu ia proporții. În debutul reprizei secunde Zarate a făcut însă 2-0. Cu 30 de minute înainte de final, West Ham a rămas în 10,“ Collins a primit două galbene pentru faulturi asupra lui Budescu. Elevii lui Marius Șumudică au profitat de superioritatea numerică – Boldrin a redus din handicap iar o deviere a lui Ogbonna în propria-i poartă în minutul 82 a stabilit scorul final, 2-2. În minutele de prelungire, antrenorul gazdelor, Slaven Bilici a fost trimis în tribună pentru că a protestat față de neacordarea unui penalty.
Astra are astfel șanse bune să o elimine pe West Ham și să se califice în play-off. Returul se va juca săptămâna viitoare la Giurgiu.
În schimb, cealaltă reprezentantă a României în Europa League, ASA Tg Mureș nu mai are nicio speranță după 0-3 pe teren propriu cu St Ettiene. Francezii au marcat 3 goluri superbe, toate cu execuții din afara careului, prin Diomande în minutul 24 și Hamouma de două ori în ultimul sfert de oră al partidei. Muresenii au trimis un singur șut pe spațiul porții adverse.


Ultimele stiri
Semnificațiile icoanei Nașterii Domnului: Simboluri, izvoare și reprezentări tradiționale | GALERIE FOTO

Părintele greco-catolic Victor Ostropel, despre ce înseamnă „magia” Crăciunului: „Să petrecem această sfântă și dumnezeiască sărbătoare cu simplitate…

Preotul Stănel Roșu, despre însemnătatea Crăciunului: „Trebuie să fim în primul rând oameni, să ne iertăm, să ne…

Crăciunul la ortodocși și catolici, sărbătorit pe 25 decembrie

Amintiri valoroase de Crăciun ale câtorva dintre jurnaliștii Europa FM. Cum arăta odinioară colindatul la sat și copilăria…

Bradul de Crăciun, o tradiție cu rădăcini în Antichitate. Unde a apărut obiceiul împodobirii lui

Obiceiuri de Crăciun, în Transilvania. „Ce presupune „Colinda de ceată bărbătească”, inclusă în patrimoniul mondial UNESCO în 2013…

Studiu: Șase din zece români declară că depășesc bugetul alocat pentru Sărbători. Generația care economisește mai mult |…

Tradiții de Crăciun în Maramureș: Brondoșii de Cavnic, obicei unic în țară, prin care sunt alungate spiritele rele…

STUDIU: De sărbători, Generația Z preferă momente autentice alături de familie și prieteni | AUDIO