Confidenţialitate


Weber: Cea mai acoperitoare formulă legală şi constituţională este ca preşedintele să mai prelungească starea de urgenţă | AUDIO


Weber: Cea mai acoperitoare formulă legală şi constituţională este ca preşedintele să mai prelungească starea de urgenţă | AUDIO

În contextul actualului vid legislativ privind instituirea stării de alertă, Avocatul Poporului consideră că șeful statului ar trebui să o prelungească pe cea de urgență, în vigoare din 16 martie.

Într-un interviu pentru televiziunea publică, Renate Weber a precizat că a urmărit dezbaterile din Parlament şi s-a declarat mulţumită că a fost eliminat amendamentul care ar fi permis intrarea în vigoare imediată a legii.

”A fost o zi de foc şi de teamă şi pentru noi, pentru că am urmărit dezbaterile din Parlament şi într-adevăr ar fi fost îngrozitor dacă ar fi trecut acel amendament prin care s-ar fi încălcat Constituţia României, articolul 78. Eu mă gândesc că, dacă Parlamentul ar fi trecut, preşedintele ar fi sesizat Curtea Constituţională”, a declarat aceasta, miercuri, la televiziune publică.

”Cea mai acoperitoare formulă legală şi constituţională este ca preşedintele să mai prelungească starea de urgenţă pentru câteva zile”, a adăugat Renate Weber.

Întrebată dacă va ataca la CCR legea privind starea de alertă, Renate Weber a răspuns: ”Cu siguranţă nu vom ataca aceasta lege în aceste două zile până când preşedintele are posibilitatea să promulge legea. Categoric nu. După aceea, ne vom uita atent pe ea, să vedem despre ce este vorba, poate că sunt alte chestiuni care sunt neconstituţionale, dar este o chestiune de durată nu este o chestiune acum înainte de promulgarea legii”.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Parlamentul a adoptat, miercuri seară, legea privind starea de alertă, fiind eliminat un amendament, propus de liberali, care ar fi permis intrarea imediată în vigoare a legii.

Anterior, Curtea Constituţională a stabilit  că ordonanţa de urgenţă a Guvernului pentru starea de alertă va respecta legea fundamentală doar dacă nu restrânge drepturi și libertăți.


Ultimele stiri
Filmul „FJORD”, regizat de Cristian Mungiu, a primit cinci nominalizări pentru Premiile Academiei Europene de Film

Două persoane imobilizate de jandarmi la protestul din parcul Izvor, susținut de AUR | Îndemnuri online la violență:…

Guvernul a publicat noua componență a Comisiei pentru Examinarea Investițiilor Străine Directe | Lista membrilor fusese desecretizată de…

România a câștigat definitiv în instanță procesul cu Gabriel Resources, compania canadiană care dăduse statul în judecată pentru…

Un nou atac în apele teritoriale române. O navă străină a fost lovită de o dronă aeriană, la…

S-a dat startul sărbătorilor de iarnă în centrul Sibiului. Mii de persoane au petrecut în Piața Mare la…

Dr. Mihaela Bilic avertizează asupra exceselor alimentare în Postul Crăciunului: „Uleiul în post este o altă capcană” |…

Turcia vrea să construiască un cablu submarin prin Marea Neagră pentru transportul energiei electrice către România | AUDIO

Stațiunile de cercetare vitivinicolă, afectate de subfinanțare. La Drăgășani au mai rămas doar trei cercetători | AUDIO

Motru: Primăria pregătește centrale pe gaz pentru școlile rămase fără încălzire | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează