Bărbații căutați în Franța și Germania pentru furt au fost prinşi de către poliţiştii de frontieră de la Nădlac, în…
Doi pioni importanţi din dosarul unei retrocedări ilegale de pădure, în urma căreia un fost prefect de Buzău a ajuns…
Cazul 'Vosganian' va fi rezolvat luni, de conducerea Partidului Național Liberal.
Filmul românesc 'Aferim!' aflat în competiție pentru 'Ursul de Aur', la Festivalul Internațional de la Berlin, a fost comparat de…
România va merge cu 3 proiecte în Statele Unite la Intel ISEF, una dintre cele mai importante competiții de știință…
Cererea este facută către ministrul de resort.
Procurorii au cerut majorarea pedepsei lui Miron Mitrea, în dosarul de corupție privind renovarea casei mamei sale - insa judecatorii…
Prețurile de consum au crescut, în ianuarie, cu 0,4 la sută comparativ cu decembrie și cu prima lună a anului…
În primă instanță, în dosarul de corupție privind renovarea casei mamei sale, fostul senator a fost condamnat la 2 ani…
40 de persoane au fost evacuate, între care turiști dar și angajați. Flăcările au distrus mansarda clădirii.
'O femeie de aproximativ 80 ani a murit, vineri dimineaţa, într-un incendiu care a cuprins apartamentul în care locuia.