Confidenţialitate


Cerere sindicate – Retragerea ordinului privind restructurarea in invatamantul preuniversiar (AUDIO)


Potrivit documentului prezentat de Hotnews și emis în decembrie 2013, aproximativ 4-5 mii de cadre didactice ar urma să-și piardă funcțiile.

‘

‘

‘

Nu este momentul acum pentru așa ceva, spune președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, Simion Hancescu. (AUDIO)

‘

Simion Hancescu insistă că, în primă fază, trebuie modificată Legea Educației și abia apoi regândită schema din sistem. (AUDIO)

‘

În replică, ministrul Educației – Sorin Câmpeanu – susține, pentru Hotnews, că ordinul nu are avizul său – deși pe document s-ar regăsi și semnătura oficialului.

‘

Șeful de la Educație afirmă că nu susține foarte multe dintre propunerile incluse în ordin și a anunțat că discuția pe acest subiect va fi reluată de la zero, cu toate părțile implicate – pentru a nu exista nemulțumiri.


Ultimele stiri
Deputatul Daniel Zamfir, după protestul elevilor împotriva proiectului privind uniformele: „Prin faptul că au ales să poarte negru…

Jurnalistul Patrick André de Hillerin a murit la 52 de ani

Audierea primilor șase miniștri din Cabinetul propus de Siegfried Mureșan. Alexandru Nazare și Tánczos Barna au primit aviz…

PNL ar putea sesiza CCR dacă președintele nu convoacă alegeri anticipate, în cazul în care Guvernul Mureșan nu…

Strategia lui Gheorghe Hagi pentru meciul România – Bosnia-Herțegovina: „Vom face multe schimbări” | AUDIO

Se reiau lucrările la construcția stadionului Dinamo din București. Noua arenă ar trebui să fie gata în 2029…

Detalii noi în cazul incidentului de la baza americană din Regatul Unit. Cei cinci bărbați arestați au cetățenie…

Ambasadorul SUA la București, despre dezvăluirile privind implicarea SUA în demiterea Guvernului Bolojan: „Este o chestiune pe care…

Produsele my Geisha pentru machiajul ochilor care oferă un efect elegant fără tehnici complicate (P)

Academia Europa FM. Sunteți de acord cu introducerea uniformelor în școli?



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează