Un cuplu din Statele Unite și-a vândut toate bunurile, a cumpărat o barcă și își trăiește propriul vis din 12…
Aflată sub control judiciar din cauza acuzațiilor de corupție care i se aduc în dosarul Gala Bute, Elena Udrea a…
Pentru al doilea an la rând, Panama este cea mai fericită țară din lume, potrivit raportului global al bunăstării Gallup-Healthways, România…
Aproape 150.000 de pui vii au fost puşi sub sechestru de poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice, în urma…
Încetul cu încetul, oamenii încep să înţeleagă cum îşi pot determina primarii să le repare drumurile. Nu e votul, cum…
Rezultatele Evaluării Naţionale vor fi afișate, până la ora 16.00, la centrele de examinare. Absolvenții nemulţumiţi de note pot depune…
Îi spunem bravo alpinistului Alex Găvan, campania pe care a iniţiat-o, “Joy for Nepal”, a depăşit, în a cincea săptămână,…
Adevărul de weekend scrie despre copiii care stau cu mâna întinsă ca să meargă la olimpiadă. Zece elevi s-au calificat…
Avionul construit de Radu Berceanu cântăreşte doar 115 kilograme şi a fost prezentat la la expoziţia de profil AERO 2015,…
Un primar din judeţul Suceava a fost trimis în judecată pentru că a tăiat finanţarea şcolii din cauza unui conflict…
Ministrul francez al Internelor a cerut ordonat interzicerea aplicației Uber după o zi de proteste violente ale taximetriștilor. Bernard Cazeneuve…