Confidenţialitate


Vremea se strică de duminică: Revin ploile și vântul


Vremea se strică de duminică: Revin ploile și vântul

Începând cu duminică după-amiază, ora 15, revin ploile torenţiale, descărcările electrice şi vântul, iar vremea rea va ține până luni la aceeași oră.

Vor fi afectate zona de munte, vestul, sud-vestul şi centrul ţării şi, parţial, restul teritoriului. Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, va ploua torenţial, vântul va avea intensificări de scurtă durată, iar local vor fi condiţii de grindină.

Cantităţile de apă vor depăşi local 15-20 de litri pe metru pătrat şi izolat 30-40 de litri pe metru pătrat, în special la munte, în Oltenia şi Transilvania.


Ultimele stiri
Un avion a aterizat de urgență pe Aeroportul Otopeni, după ce s-a ciocnit cu mai multe păsări în…

Programul de guvernare, depus de Siegfried Mureșan la Parlament: reducerea numărului de parlamentari, eventuala reducere a TVA la…

Dr. Mihaela Bilic, despre „mâncatul preventiv”: „Foamea este o senzație care se educă”

Presa de stat din Rusia a publicat și apoi a șters un articol despre un posibil atac militar…

De ce funcția Free Spins diferă de la un furnizor la altul (P)

România – Suedia, în Nations League, se joacă vineri seară pe arena din Stockholm | AUDIO

Ucraina va putea produce rachete Patriot. Volodimir Zelenski: Trump a luat decizia finală | AUDIO

UPDATE. Premierul desemnat depune sâmbătă, la Parlament, programul de guvernare. Lista miniștrilor propuși de PNL, USR și UDMR…

Oradea: Încep înscrierile pentru programul de meditaţii gratuite. 100 de elevi vor beneficia de sprijin | AUDIO

Câți bani intră, în medie, într-o gospodărie din România și pe ce se duc. Venitul mediu în primul…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează