Confidenţialitate


Informare meteo: Vreme caniculară de duminică


Informare meteo: Vreme caniculară de duminică

Administrația Națională de Meteorologie a emis sâmbătă după-amiază o informare meteo de caniculă și dinsconfort termic, valabilă de duminică dimineață de la ora 11.00 până luni seară la ora 22.00. Cu toate acestea, chiar și marți temperaturile vor depăși 35 de grade în sudul țării și în zona de câmpie.

Duminică, vremea va fi călduroasă în aproape toată țara, chiar caniculară dupã-amiazã în Banat, Oltenia, sud-vestul Transilvaniei şi local în Muntenia.

În aceste regiuni  temperaturile maxime se vor încadra între 34 şi 37 de grade, iar disconfortul termic va fi ridicat, indicele temperaturã-umezealã (ITU) urmând a atinge sau depãşi uşor pragul critic de 80 de unitãţi.

Luni, vremea va fi caniculară în special în sudul și estul țării, a precizat ANM.

”Luni, 26 iunie, disconfortul termic se va accentua în sudul şi estul ţãrii, unde indicele temperaturã-umezealã (ITU) va atinge şi depãşi pragul critic de 80 de unitãţi, iar în Oltenia şi Muntenia vor fi frecvent temperaturi maxime de  35…37 de grade”, a mai anunțat ANM.

PLOI ÎN VEST și  NORD-VEST 

Meteorologii spun însă că în alte zone din țară vremea va fi instabilă, mai ales duminică după-amiază și în noaptea de duminică spre luni.

”Instabilitatea atmosfericã va fi accentuatã duminicã dupã-amiaza şi în special în noaptea de duminicã spre luni în vest şi nord-vest, iar luni dupã orele prânzului cu precãdere în nord, în centru, la deal şi la munte. Local vor fi averse, descãrcãri electrice, intensificãri de scurtã duratã ale vântului şi condiţii de grindinã”, a  anunțat ANM.

Miercuri însă se mai răcorește, dar vor fi ploi și scurte vijelii, spune Viorica Dima de la ANM:

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

De joi însă, revin temperaturile ridicate pentru această perioadă, peste 30 de grade, până la sfârșitul săptămânii viitoare.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Ultimele stiri
De ce se ferește Nicușor Dan să-l nominalizeze pe Grindeanu premier. Valeriu Turcan: „Ar prelua funcția la 10…

Președintele Nicușor Dan, după respingerea Guvernului Mureșan: Luni, după consultări cu partidele, voi desemna un nou premier

Care a fost atmosfera din Parlament în timpul votului pentru Guvernul Mureșan | AUDIO

Aeronava Flydubai, care și-a schimbat direcția de zbor, ar fi fost ținta unui atac terorist. Netanyahu: „Unul dintre…

Giurgiu: șoferii, atenționați asupra mesajelor false privind plata unor amenzi sau tarife de parcare restante | AUDIO

Piața Victoriei. Ce urmează pentru PSD, PNL și USR și care este strategia președintelui Nicușor Dan? Răspunde analistul…

Românii ar putea retrage de la bancomatele oricărei bănci suma dorită | AUDIO

Managerii se așteaptă la noi scumpiri în următoarele trei luni. Prețurile cresc în construcții, industrie, servicii și comerț…

Cum, când și din ce fel de recipient se bea „cafeaua perfectă”: gustul nu depinde doar de boabe…

Sorin Grindeanu, ca urmare a eșecului Cabinetul Mureșan: „România a pierdut încă 10 zile din cauza orgoliilor liderilor…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează