Confidenţialitate


Vrancea: Un bărbat de 33 de ani a murit strivit sub un copac în timpul unor lucrări forestiere


Vrancea: Un bărbat de 33 de ani a murit strivit sub un copac în timpul unor lucrări forestiere

Un bărbat de 33 de ani a murit strivit sub un copac în timpul unor lucrări forestiere. S-a întâmplat într-o pădure din Vrancea într-o zonă greu accesibilă, iar pentru salvarea bărbatului nu s-a putut face nimic. Cazul este anchetat de poliție, dar și de ITM, fiind un accident de muncă.

Bărbatul era angajat al unei societăți comerciale, iar dimineață era alături de colegi într-o pădure din Păulești, pentru lucrări forestiere.

Din motive ce urmează să fie stabilite de anchetatori, un copac s-a prăbușit peste el.

Primii care au intervenit au fost salvamontiștii, dar la fața locului a ajuns și un echipaj de la ambulanță.

Pentru că e o zonă greu accesibilă, salvarea nu a putut înainta, iar echipajul a ajuns la locul tragediei cu ajutorul mașinilor forestiere.

Pentru bărbatul prins sub copac nu s-a mai putut face însă nimic, întrucât era deja decedat când au ajuns medicii acolo.

Cel mai probabil el a murit pe loc, strivit de copacul căzut.

Cazul este cercetat de poliție, dar și de inspectorii de muncă, fiind vorba despre un accident de muncă.

Citește și: Două eleve din București, lovite de o mașină pe trotuar. Șoferul tocmai provocase un accident


Ultimele stiri
Republica Moldova: Unele benzinării au sistat temporar vânzarea motorinei, deși autoritățile garantează că stocurile sunt suficiente. Care sunt…

Pilotul Lewis Hamilton, convins că Formula 1 va lua decizia corectă în privința curselor din Bahrain și Arabia…

Prefectul județului Arad nu este de acord cu mutarea jocurilor de noroc la periferia orașului: Aceste localuri sunt…

Mandate europene de arestare pe numele celor doi români care au forțat un bărbat în Germania să-și doneze…

Investigație preliminară: Armata americană a lovit accidental școala de fete din Minab. SUA deținea informații că în zonă…

Licitație eșuată pentru vânzarea Combinatului Siderurgic de la Galați. La primul termen nu s-a prezentat niciun cumpărător |…

Ciprian Ciucu acuză operatorii de transport cu vehicule de mare tonaj că nu plătesc taxa de drum în…

Marea Britanie: Nobilii care au moștenit locuri în Camera Lorzilor ar putea fi eliminați din Parlament. Membrii Camera…

Mesajul Ambasadei Statelor Unite după ce Bucureștiul a aprobat dislocarea forțelor militare americane în România | AUDIO

Peste 100 de români vor fi repatriați joi din Abu Dhabi, Dubai și Oman, prin programul rescEU |…