Confidenţialitate


Voucherele sociale de 250 de lei vor fi distribuite pe card de la 1 iunie. Cine sunt beneficiarii | AUDIO


Bani românești

Voucherele sociale vor avea o valoare de 250 de lei și vor fi distribuite o dată la două luni – asta prevede proiectul de Ordonanță de urgență. Acestea ar urma să fie distribuite pe un card, de la 1 iunie.

Persoanele care beneficiază de voucherele sociale de 250 de lei

În categoria de persoane care beneficiază de voucherele sociale de 250 de lei intră următoarele persoane:

  • Vârstnicii cu o pensie mai mică de 1500 de lei;
  • Persoanele cu dizabilități;
  • Familiile care au venituri mici.

Banii vor fi distribuiți pe un card, iar banii nu pot fi retrași de la bancomate

Banii se vor da sub foma unui card – asemănător celui bancar, dar se pot cumpăra numai produse alimentare. Poate fi folosit și pentru plata meselor calde.

Nu se pot retrage bani numerar de pe aceste carduri.

Cardurile cu vouchere sociale vor fi distribuite de Poșta Română

Cardurile ar urma să fie distribuite de Poșta Română, se arată în proiectul de Ordonanță de urgență publicată de Economica.net Valoarea voucherelor este de 250 de lei și se vor acorda o dată la două luni.

Adrian Chesnoiu, ministrul Agriculturii, sfat pentru români: Nu cumpărați mai mult decât aveți nevoie

Între timp, Ministrul Agrigulturii – Adrian Chesnoiu a revenit cu explicații privind declarația legată de modul în care facem cumpărături și îi sfătuiește pe români să nu cumpere mai mult decât au nevoie:

„În România, în anul 2021, s-au aruncat la gunoi cel puțin 2 miliarde de kilograme de alimente. Dacă transformăm această cantitate în bani, o să ne dăm seama câți bani, de fapt, aruncăm la gunoi doar pentru simplul fapt că trebuie să fim mai atenți și mai echilibrați”, a spus Adrian Chesnoiu, ministrul Agriculturii.

Cum se folosesc la magazin cardurile cu vouchere sociale

De reținut: Potrivit Ordonanței, cei care vor să folosească la magazin aceste carduri cu voucherele sociale trebuie să prezinte și actul de identitate, mai puțin persoanele fără adăpost.

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Citește și: Ministrul Chesnoiu: Nu e criză, e risipă alimentară. Eu mănânc înainte să merg la cumpărături ca să nu cumpăr mult | AUDIO


Ultimele stiri
Dr. Mihaela Bilic, despre „mâncatul preventiv”: „Foamea este o senzație care se educă”

Presa de stat din Rusia a publicat și apoi a șters un articol despre un posibil atac militar…

De ce funcția Free Spins diferă de la un furnizor la altul (P)

România – Suedia, în Nations League, se joacă vineri seară pe arena din Stockholm | AUDIO

Ucraina va putea produce rachete Patriot. Volodimir Zelenski: Trump a luat decizia finală | AUDIO

UPDATE. Premierul desemnat depune sâmbătă, la Parlament, programul de guvernare. Lista miniștrilor propuși de PNL, USR și UDMR…

Oradea: Încep înscrierile pentru programul de meditaţii gratuite. 100 de elevi vor beneficia de sprijin | AUDIO

Câți bani intră, în medie, într-o gospodărie din România și pe ce se duc. Venitul mediu în primul…

Tot mai mulți români caută un al doilea job. Aplicările pentru posturi part-time au crescut cu 13% de…

Papa Leon al XIV-lea, primit de Emmanuel Macron la Paris. Vizită de patru zile în Franța | VIDEO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează