Confidenţialitate


Verdicte așteptate în dosarul dezafilierii echipei Universitatea Craiova


Verdicte așteptate în dosarul dezafilierii echipei Universitatea Craiova

Curtea de Apel Bucureşti ar putea pronunţa, astăzi, sentinţa în dosarul dezafilierii echipei Universitatea Craiova.

În primă instanţă, fostul preşedinte al Federaţei de Fotbal, Mircea Sandu, şi fostul şef al Ligii Profesioniste, Dumitru Dragomir, au fost condamnaţi la câte trei ani închisoare cu suspendare. Ambii au obligaţia să îi achite lui Adrian Mititelu, patronul echipei craiovene, despăgubiri de 240 milioane euro.

Direcţia Anticorupţie a cerut ca Mircea Sandu şi Dumitru Dragomir să fie condamnaţi la pedepse maxime pentru abuz în serviciu şi folosirea influenţei ori autorităţii persoanei care îndeplineşte o funcţie de conducere.


Ultimele stiri
Intervenția statului pe piața petrolului. Marius Luican, consultant: „Statul face ceva ca să dovedească că face ceva. Intervine,…

Premierul Bolojan, despre situația minerilor de la CE Oltenia: „Înțeleg situația socială, dar România și-a asumat niște angajamente…

Motivația Consiliului Economic și Social privind amânarea unui aviz pe ordonanța de urgență care ar stabili criză pe…

Ofertele de angajare care promit „salarii motivante”. Cele mai multe astfel descrise nu depășesc 4.000 de lei net,…

A patra zi de proteste la Mangalia. Peste 1000 de navaliști își cer drepturile salariale și se tem…

Vaticanul va permite catolicilor să primească transplanturi de organe de la animale, ca urmare a progreselor în medicină …

Ministerul Mediului a lansat platforma online „Inspectorul Balastierelor”. Oricine poate verifica dacă în zona în care se află…

Israelul anunță că va prelua controlul asupra unei părți importante din sudul Libanului, în cadrul campaniei împotriva grupării…

Republica Moldova va institui stare de urgență în sectorul energetic după ce linia electrică aeriană Isaccea-Vulcănești a fost…

Peste 170 de tineri din România și alte trei țări au luat parte la conferința „Tinerii în era…