Confidenţialitate


Vaslui: Două cadre medicale, arestate pentru trafic de influenţă şi înşelăciune | AUDIO


Vaslui: Două cadre medicale, arestate pentru trafic de influenţă şi înşelăciune | AUDIO

Un angajat al Spitalului de Urgenţă „Elena Beldiman” din Bârlad şi un salariat al Serviciului de Ambulanţă Vaslui au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile.

Cereau mită unor persoane care ar fi vrut să se angajeze fie la spital, fie la Serviciul de Ambulanță.

Cei doi sunt acuzaţi de trafic de influenţă şi înşelăciune.

Între 1000 și 7000 de euro ar fi cerut cei doi suspecți în 2019 și anul acesta de la mai multe persoane. Le promiteau că le ajută să se angajeze la spital și la Ambulanță, spun anchetatorii.

Locuințele celor doi au fost percheziționate, la fel și spațiile în care lucrau din Spitalul de Urgență Bârlad și de la Serviciul de Ambulanță Vaslui.

Au promis ajutor pentru angajare contra mită și unor persoane care și-ar fi dorit posturi medicale în școli. Cei doi suspecți au fost reținuți, apoi arestați preventiv de Tribunalul Vaslui.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.
  • Iorgu Ianuși

Ultimele stiri
Statele Unite ar urma să retragă doar 5.000 de soldați din Europa, deși inițial Administrația Trump voia să…

Noi incidente în apele teritoriale române. Alte două nave străine au fost lovite seara trecută de drone aeriene…

Filmul „FJORD”, regizat de Cristian Mungiu, a primit cinci nominalizări pentru Premiile Academiei Europene de Film

Două persoane imobilizate de jandarmi la protestul din parcul Izvor, susținut de AUR | Îndemnuri online la violență:…

Guvernul a publicat noua componență a Comisiei pentru Examinarea Investițiilor Străine Directe | Lista membrilor fusese desecretizată de…

România a câștigat definitiv în instanță procesul cu Gabriel Resources, compania canadiană care dăduse statul în judecată pentru…

Un nou atac în apele teritoriale române. O navă străină a fost lovită de o dronă aeriană, la…

S-a dat startul sărbătorilor de iarnă în centrul Sibiului. Mii de persoane au petrecut în Piața Mare la…

Dr. Mihaela Bilic avertizează asupra exceselor alimentare în Postul Crăciunului: „Uleiul în post este o altă capcană” |…

Turcia vrea să construiască un cablu submarin prin Marea Neagră pentru transportul energiei electrice către România | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează