Confidenţialitate


USR propune extinderea votului prin corespondenţă la locale


USR propune extinderea votului prin corespondenţă la locale

Uniunea Salvați România a lansat, marţi, în dezbatere publică un proiect de extindere a votului prin corespondenţă la alegerile locale şi anunţă consultări cu societatea civilă şi cu specialişti în drept constituţional şi sistem de vot pentru a găsi cât mai rapid cea mai bună soluţie de a ajuta oamenii să voteze în contextul actual al pandemiei de COVID-19. Formaţiunea estimează o prezenţă redusă la urne a alegătorilor din cauza noului coronavirus şi apreciază că am putea avea alegerile cu cea mai scăzută legitimitate din istorie.

”Anul acesta avem în faţă două rânduri de alegeri, în condiţiile în care primul val al epidemiei cu noul virus chinezesc nu a dispărut încă şi în condiţiile în care experţii vorbesc despre posibilitatea de a avea în toamnă un val doi. Acest lucru i-ar putea face pe români să se teamă să vină la vot, ceea ce ar genera cea mai scăzută prezenţă la alegerile locale din ultimii 30 de ani. Dacă ne uităm şi la faptul că vom avea aceste alegeri într-un singur tur de scrutin, vedem că am putea avea alegerile cu cea mai scăzută legitimitate din istorie”, potrivit unui comunicat.

”Votul prin corespondenţă există în alte ţări de zeci de ani, cele mai bune modele de bună practică fiind Statele Unite şi Franţa. Votul prin corespondenţă a fost deja testat cu succes în România, la alegerile parlamentare din 2016 şi la alegerile europarlamentare din 2019. E adevărat, sistemul a fost testat doar pentru diaspora, însă el poate fi replicat fără probleme şi la alegerile locale din acest an. Dacă el a funcţionat în zeci de ţări din diaspora, cu atât mai uşor va fi implementat la Brăila, la Arad, la Bucureşti sau la Bacău. Nu doar românii cu probleme medicale se pot bucura de extinderea dreptului de vot. Există sute de mii de români care ar dori să voteze dar care în ziua votului sunt plecaţi din localitatea de domiciliu, sunt în delegaţie, în concediu sau la studii. Toţi aceştia au însă aceleaşi drepturi ca cetăţeni ai respectivei comunităţi, iar drepturile lor trebuie respectate”, a declarat deputatul USR Lucian Viziteu, iniţiatorul proiectului de lege.

”Cetăţenii din Diaspora au demonstrat că sunt informaţi şi sunt interesaţi să ajute la dezvoltare României. O parte foarte mare dintre ei au păstrat legături strânge cu ţara şi îşi trăiesc viaţa între România şi ţara unde muncesc. Este normal şi este important pentru România să le asigurăm posibilitatea de a vota uşor la toate tipurile de alegeri. În contextul riscului de a avea din nou restricţii cauzate de pandemie în unele ţări, importanţa metodelor alternative de vot creşte semnificativ. Votul prin corespondenţă nu este un panaceu, dar oferă o unealtă puternică. Votul anticipat trebuie şi el luat în calcul. Vrem să ne asigurăm că un milion de români pot vota în afara ţării fără probleme la alegerile parlamentare şi vrem ca toţi cei care au o carte de identitate românească să poată să îşi aleagă primarii din localităţile unde au familia şi casa”, a explicat senatorul USR de Diaspora Radu Mihail.

”USR face apel la partidele parlamentare să susţină extinderea votului prin corespondenţă la alegerile locale, să citească proiectul USR şi să îşi aducă contribuţia la îmbunătăţirea sistemului de votare”, conchide USR.


Ultimele stiri
Scenariile pentru viitorul Guvern. Adrian Zăbavă, analist politic: „Un guvern minoritar PNL-USR ar avea o viață extrem de…

Copilul de cinci ani dispărut în județul Sibiu, căutat de peste 24 de ore. Zeci de salvatori, drone…

Nicușor Dan și Karol Nawrocki, în ajunul Summitului B9: „Țările noastre își asumă cea mai mare responsabilitate pentru…

PNL și USR își coordonează strategia în Parlament, anunță liderul Senatului. Pe lista de priorități: PNRR, programul SAFE…

Avocatul Poporului a atacat la CCR OUG privind Programul SAFE. Motivele invocate | AUDIO

Festivalurile „Bujori în Matache” și „Bujori în Amzei”, între 15 și 17 mai în București. Vor avea loc…

Contractul pentru Spitalul Regional de Urgență Cluj se semnează marți la Guvern. Precizările fostului ministru al Sănătății  |…

Knock-out devine partener strategic al Federației Române de Arte Marțiale (P)

Cum asortezi sandalele de damă cu rochii de vară? 5 recomandări (P)

Catering premium Flavours pentru evenimente de networking: cum încurajezi interacțiunea prin meniu (P)